Categorii
#AngelBlogCup evenimente Ploieşti

#AngelBlogCup – Biliard pentru bloggeri – Prima ediţie

Pentru că multă lume m-a felicitat pentru organizare, am să vă dezvălui în câteva rânduri secretul din spatele #AngelBlogCup . Nu este prima competiţie sportivă pe care o organizez. Nu-mi mai aduc aminte a câta este, dar în mod sigur este prima dedicată bloggerilor. Ştiu ce înseamnă să te ocupi singur de toate aspectele unui concurs, ştiu cât de greu este şi câtă muncă trebuie depusă, dar îmi place! Îmi place să pot face totul aşa cum vreau eu, îmi place când la final nu am pe cine să dau vina pentru problemele apărute.

Când mi-a trecut prima dată prin minte să organizez un concurs de biliard pentru bloggeri, n-am ştiut la ce să mă aştept. N-am ştiut dacă bloggerii vor aşa ceva, n-am ştiut dacă voi reuşi să aduc măcar un sponsor, n-am ştiut nici măcar ce înseamnă o „piramidă simplă”. Aveam doar un Club în Ploieşti care era dispuns să găzduiască un asemenea eveniment fără prea multe condiţii.

Îmi plac provocările şi de aceea am acceptat pariul cu mine. Trebuie să văd dacă pot organiza o astfel de competiţie. Am testat puţin terenul pe twitter şi pe facebook iar când am primit feedback-ul pozitiv din partea voastră, am intrat în acţiune. Am stabilit detaliile organizatorice la Angel Club Ploieşti şi m-am pus pe căutat sponsori.

Primul la care m-am gândit a fost Maguay. De ce? Pentru că Andreea este mult prea de gaşcă să refuze sponsorizarea unui astfel de eveniment. Bine … sunt sigur că a contat şi că cererea a venit din partea mea, dar asta ţine şi de farmecul meu persoanal (acum deja trebuie să aveţi un zâmbet larg … că prea am vorbit serios până acum). Sincer, am mai trimis mail-uri la câteva firme pentru sponsorizare, însă doar pe adrese de contact generice, neavând nici un insider. Unele mi-au răspuns frumos că nu au buget pentru aşa ceva … altele nici măcar nu au binevoit să mă înjure 🙂 . Surprinzător este că o firmă destul de mare, care a mai avut contacte cu bloggerii, nu s-a sinchisit să-mi răspundă 🙁

M-am bucurat enorm când Maguay mi-a trimis o listă de premii şi am lăsat-o mai moale cu sponsorii. Am făcut diplomele şi m-am ocupat de achiziţionarea unei preafrumoase cupe persoanlizate 🙂 (am căutat sponsori pentru aşa ceva, dar n-am găsit). Din experienţa mea, orice mică atenţie cu care pleacă un participant de la o competiţie, are o valoare sentimentală mult mai mare decât premiul/diploma în sine.

După publicarea articolului pe blog, lumea a început să se înscrie şi chiar mă bucuram văzând cum locurile se ocupau. Totul a durat însă doar câteva zile. Am început să intru puţin în panică. Puteam să fac o competiţie cu minim 3 participanţi … însă era bătaie de joc pentru toată lumea. Am început să întreb în stânga şi-n dreapta pe twitter, mail, facebook dacă mai sunt doritori. Am sperat că vor veni câţiva reprezentanţi ai blogosferei braşovene, însă nu au fost organizaţi corespunzător. Am început căutările spre bloggerii din Bucureşti. Am trimis mail-ul celor care au avut sau am crezut eu că au ceva legături sentimentale cu oraşul Ploieşti. Din păcate am primit numai răspunsuri negative, în cuvinte frumoase totuşi.

Multumesc tuturor bloggerilor care s-au zbătut încercând să mai aducă pariticipanţi, în special cei care au folosit constant hashtag-ul #AngelBlogCup pe twitter. Tot lor le mulţumesc şi pentru răbdarea cu care au suportat tweet-urile mele legate de concurs (linia între SPAM şi „normal” e foarte subţire 🙂 )

Cu toate că erau destul de puţini înscrişi, în ziua concursului s-au mai retras 2. Deja eram puţin îngrijorat însă am avut şi supriza ca Waven, care a pozat ca indecis până în ultima clipă, să ajungă chiar de la început. Startul competiţiei a fost puţin întârziat pentru ca toată lumea să ajungă. Cei care au venit la timp s-au bucurat de câteva minute de antrenament la mesele de la Club.

Odată ce reprezentantul Maguay la Ploieşti, Oana, a ajuns, am trecut la tragerea la sorţi a meciurilor. Mai jos aveţi tabelul, nu vă mai explic ce şi cum. Toate meciurile, înafară de finală, s-au jucat cel mai bun din 5. Au fost meciuri strânse câştigate cu scorul de 3-2 dar şi multe înfrângeri categorice de genul 3-0.

Cei care au ieşit din concurs s-au putut distra jucându-se la WII sau la DARTS. Fane şi Kriogen s-au distrat cel mai mult la WII, întrecându-şi măiestria la box, tenis şi NFS. Vali a pornit un mic concurs de DARTS însă a trebuit să-i fur adversarii pentru următorea rundă a cupei la biliard. Poate reuşim să facem şi o competiţie de darts pe viitor 🙂

Partea a doua urmează.

7 răspunsuri la “#AngelBlogCup – Biliard pentru bloggeri – Prima ediţie”

Ahhh, aplici rețeta otevistă și ne ții în suspans până mâine? 🙁
Mi-a povestit Ștefan cum a fost 😉

Nu … doar că era foarte târziu când mi-am dat seama că mai am o groază de scris. 🙄

Nu am apucat sa-ti spun personal, dr si eu te felicit pentru organizarea impecabila. Mi s-a parut chiar prea mult. Nu ma asteptam la o organizarea atat de minutioasa, desi nu te cunosteam.

Felicitari inca odata pentru organizare. Sper sa mai avem parte de astfel de competitii.

Interesant. E prima data cand vad asa ceva si sincer chiar ma bucura. La urmatoarea editie o sa ma inscriu si eu.

Lasă un comentariu