Categorii
personal

Îngheţata şi E-urile

De cele mai multe ori citesc atent etichetele de pe ambalajele produselor alimentare. Mi s-a întâmplat chiar de câteva ori să pun la loc în raft un produs care mai avea puţin şi ateriza în coş. Motivul? Conţinutul şi ingredientele prea puţin sau deloc descrise, precum şi multitudinea de E-uri.

Într-o zi călduroasă de vară, având câteva minute de aşteptat pe cineva, ce-mi trece prin minte, să-mi cumpăr o îngheţată. Merg până la cel mai apropiat butic şi aleg o îngheţată destul de scumpă, cu gândul că cele ieftine şi colorate au cele mai multe E-uri. Mă uit fugitiv pe etichetă, văd că nu apare nici un E şi o bag rapid la stomac. Fiindcă nu am avut unde să arunc ambalajul am început să-l studiez mai bine şi am observat multitudinea de E-uri pe care eu nu le-am observat în prima fază. De ce? Pentru că în limba română erau trecute denumirile chimice, nu şi corespondentul lor numeric (E-xxx). În toate limbile erau ambele denumiri, doar în română erau ascunse.

Astfel că am mâncat, fără să ştiu, următoarele E-uri:

  • E 471 Mono şi digliceride ale acizilor graşi
  • E 442 Fosfatidele de amoniu
  • E 476 Poliricinoleat de poliglicerol
  • E 410 Guma carruba
  • E 407 Caragenan

O să vă las pe voi să găsiţi informaţii despre fiecare. Pe mine m-a luat durerea de cap. Am zis că poate este o eroare … şi am mai luat o altă îngheţată. Am avut noroc şi am găsit una cu 6 E-uri 🙂

Astfel, în România anului 2012, un cuvânt din Hotărârea nr. 106/2002 cu modificările ulterioare , vă împiedică să fiţi pe deplin informaţi asupra conţinutului alimentelor. Pentru că acolo scrie „sau” în loc de „şi”, multe persoane sunt induse în eroare. Aveţi grijă ce cumpăraţi şi mai ales ce daţi copiilor să mănânce.

10 răspunsuri la “Îngheţata şi E-urile”

Abia acum ai descoperit? Eu deja am început să le rețin, gumă de guar, gumă de xantan etc.
Era bine când eram mic, nu eram stresat de ce conține o banală înghețată sau orice altceva. Acum, mă uit, sunt terifiat și tot mănânc când am poftă.

Pe niste mezeluri destinate copiilor scrie mare si frumos fara coloranti fara conservanti fara aditivi alimentari si fara mono glutamat! Pe spate plin de E-uri si glutamatul era Na de nu mai stiu ce, deci glutamat era dar era denumit diferit, deci era sub alta forma, legea ii ocrotea!

Si eu mananc destul de multe inghetate. Chiar nu m-am uitat niciodata la inghetat sa vad ce contine…Dca la alte produse ma uit, la inghetate chiar nu…

Am vazut chiar de curand un reportaj despre ingredinete „surpriza” din alimentele de zi cu zi si despre cum oamenii nici nu se obosesc sa citeasca etichetele produselor . Ma intreb cati le-ar mai consuma daca ar stii ce inseamna.

Un stat slab care nu isi protejeaza oamenii, fiecare iti vinde ce vrea.Cred ca orice inghetata are e-.uri

Pot sa aiba si 10.000 de E-uri … 2-3 pe zi tot bag … :))

Mi se pare deja atat de dificil sa lupt cu E-urile in fiecare zi- in special cand vine vorba de copilul meu…am gasit foarte greu alimente care sa aiba un continut cat mai redus de E-uri si asta probabil pentru ca nu NU MAI EXISTA!!!

Un stat slab care nu isi protejeaza oamenii, fiecare iti vinde ce vrea.Cred ca orice inghetata are e-.uri

Era fain cand eram mic, mancam inghetata si mai ales gumele alea cu surprize fara sa tin cont..uite asa ne-am facut mari 🙂 Acum, ca inaintam in varsta, ne gandim tot mai des la ingredientele nocive…un lucru bun dar nu stiu cat de esential!

eu nu mai consum de ceva timp salamuri…mezeluri in general ca sunt pline cu E-uri…sucurile la fel sunt pline…pana si painea contine…apa plata doar e mai ok dar si aceea mai are nitrati deci…va trebui sa nu mai mancam nimic si nici sa bem

Lasă un comentariu