Categorii
evenimente Ploieşti

Afi Palace Ploieşti

Al doilea mall construit de AFI în România, a fost inaugurat la Ploieşti ieri, 3 octombrie 2013. Investiţia de peste 50 de milioane de euro a fost construită pe amplasamentul fostei uzine „Flacăra”, la intersecţia între strada Calomfirescu şi Gheorghe Doja. Nu este chiar o zonă centrală, aşa cum a apărut prin reclame, dar este foarte aproape. Eu am mers pe jos din faţa primăriei şi în 15 minute am ajuns. Cu maşina faceţi teoretic doar 5 minute, dar la ce aglomeraţie a fost, tot vreo 15 minute vă lua. Oricum, faţă de celălalt mall, care este la vreo 5 km, este mult mai aproape de centru.

Ca la orice deschidere, parcarea cu 1000 de locuri (dintre care 300 subterane) a fost supra aglomerată. O mulţime de poliţişti au încercat fluidizarea traficului atât pe Gheorghe Doja cât şi pe Strada Poştei. Sunt sigur că în următoarele zile nu va mai fi chiar aşa mare îmbulzeala.

La momentul deschiderii, întreaga suprafaţă destinată magazinelor este complet închiriată. Cu 3-4 excepţii, toate magazinele au fost deschise încă de la lansare. Lista acestora o puteţi consulta aici. Deşi AFI Bucureşti era doar la aproximativ o oră de Ploieşti, sunt sigur că pasionatele de shopping vor aprecia timpul economisit prin deschiderea noului mall. Cele mai multe magazine au promoţii valabile până pe 6 octombrie şi găsiţi reduceri de până la 40%.

Primarul Ploieştiului împreună cu oficialităţile AFI au tăiat clasica panglică la cele 2 intrarări (Dalia şi Iris) după care au susţinut scurte discursuri pe scena amenajată în interiorul mall-ului. Îmbulzeală un pic cam mare şi un puţin tragi-comic cum un nene „pierdut în spaţiu” apare aproape prin toate fotografiile cu oficialităţi. La invitaţia GolinHarris, agenţia care se ocupă de promovarea AFI, la deschidere au participat mai mulţi bloggeri şi bloggeriţe din Bucureşti şi din Ploieşti. John, Dragoş, Dana, Vali, Livia şi eu am reuşit să ajungem la lansare şi din câte am observat, Dragoş şi Elena au şi-au astâmpărat curiozitatea după plecarea noastră.

Ca de obicei la o lansare: multă lume, aglomeraţie mare în parcare, gălăgie mare în interior. Nici nu mă aşteptam la altceva. Probabil în câteva zile se vor mai linişti lucrurile. Ploieştenii încă nu s-au săturat de shopping şi orice nou magazin/mall este luat cu asalt în primele zile. Bineînţeles, reducerile şi promoţiile promise au avut un cuvânt important de spus.

Pe lângă mulţimea de magazine şi locaţii pentru distracţie (care din păcate încă nu sunt toate gata), am vrut în mod deosebit să văd noua Sală de fitness – Club Moving Express Ploieşti. Pe scurt: e mare, e dotată cu o groază de aparate, are o pistă de alergare, are câteva săli pentru diverse sporturi şi are şi un panou de baschet 🙂 . Sunt sigur că toată lumea dornică de sport va găsi ceva interesant de făcut.

5 răspunsuri la “Afi Palace Ploieşti”

[…] eveniment au mai fost prezenţi şi John Cristea, Vali Ovidiu, Dana Şchiopu, Bogdan Cojocaru, Livia Iuşan, dar si o armata de bloggerite in general axate pe fashion de la Bucuresti. Am avut […]

[…] Despre eveniment a scris și John, Haotik, Cojo. […]

[…] păreri sau pur şi simplu să vedeţi poze, vă invit pe blogul lui Vali Ovidiu, al lui Haotik, Bogdan Cojocaru şi […]

[…] sau poze si filmuleţe de la deschiderea AFI Palace Ploieşti mai găsiţi şi la Dragoş, John, Bogdan, Vali şi […]

teapa, tepelor- afi palace ploiesti-.aveti grija ce cumparati e un fel de hala ploiesti se cunoaste ca e influenta arba ,turca,israeliana,etc….tiganeala………nu se compara cu Real,kaufland,Lidl,influenta germana.teapa la tot ce cumparati va da faliment cat de curand- teparilor.huooooooooooooooooooooooo.

Lasă un comentariu