Împreună suntem mai puternici

Îmi place să lucrez singur. Îmi place să am control deplin. Îmi place să-mi aleg singur metodele de lucru. Îmi place să fac totul de capul meu. Îmi place să nu dau socoteală nimănui. Îmi place să găsesc soluţii singur. Îmi place să iau singur decizii. Îmi place să alerg singur. Îmi place să mă antrenez singur. Îmi place să practic sporturi singur.

Toate astea mă fac să mă simt puternic. Îmi place sentimentul acela de împlinire. Îmi place să mă laud că am reuşit singur să realizez ceva. Forţa interioară pe care o capăt atunci când lucrurile merg exact aşa cum am plănuit este extraordinară.

Îmi dau seama însă că pot fi şi mai puternic. Atunci când toate cele de mai sus sunt realizate de o întreagă echipă. Atunci când mai mulţi îşi unesc forţele şi îşi canalizează întreaga energie într-un scop comun, totul pare mult mai natural. Suntem fiinţe sociabile şi fiecare este unic în felul său. Experienţa unuia, inteligenţa altuia, forţa celuilalt, prezenţa de spirit a altora împreună pot face o echipă extraordinară. Poate cel mai inteligent nu are forţa necesară pentru a reuşi, poate cel mai experimentant nu are aptitudinile necesare pentru a prezenta soluţia perfectă. Împreună sunt mai puternici.

Cam aşa stă treaba şi în blogosfera prahoveană. Avem oameni puternici. Avem oameni inteligenţi. Avem poeţi. Avem profesori. Avem studenţi. Avem elevi. Avem oameni mai puţin pricepuţi. Avem oameni pasionaţi. Avem perfecţionişti. Avem persoane delăsătoare. Avem fotografi. Avem oameni care nu se lasă cu una cu două. Avem oameni care se zbat şi avem persoane total dezinteresate. Avem hateri. Avem ziarişti. Avem oameni pasionaţi de film. Avem minori şi avem babalâci. Avem oameni slabi. Avem oameni uşor influenţabili. Avem programatori. Avem oameni cu iniţiativă. Avem oameni care se ascund în spatele blogului şi avem persoane care se exteriorizează cu ajutorul acestuia.

Suntem unici în felul nostru, dar avem ceva în comun. Scriem pe un blog. Motivul pentru care scriem, numărul de articole pe lună, traficul, numărul de vizitatori lunar, poziţia în diverse topuri, banii câştigaţi din acestă activitate, numărul de comentarii sau backlink-urile nu au nici un fel de importanţă atunci când fiecare luptă în felul său pentru un ţel comun. Eu vreau să cred că suntem dintre aceia care nu fac doar ce vor, ci chiar vor să facă. Vreau să cred că putem face ceva împreună lăsând deoparte neînţelegerile, disputele şi alte probleme de acest gen. Vreau să cred că putem pune înaintea orgoliului propriu, binele întregii comunităţi. Vreau să cred că putem face ceva împreună. Vreau să cred că sufletul nostru nu a murit.

Mă uit la micuţa mea şi mă gândesc în ce oraş poluat va trebui să se dezvolte. Numărul maşinilor este în continuă creştere şi municipiul va fi din ce în ce mai aglomerat. O strategie de mărire a spaţiilor verzi nu este văzută ca o prioritate din partea primăriei. Încurajarea unei metode de transport „verzi” nu este văzută ca o soluţie din partea autorităţilor prahovene. În ţările civilizate însă, altfel stau lucrurile.

Nu vreau organizare ca în Paris. Programul Velib are 20,000 de biciclete disponibile 24/7, peste 1800 de staţii de închiriere şi peste 400km de piste de biciclete. Nu vreau să mă plimb ca în Berlin pe cei peste 600 de km de piste de biciclete. Nu vreau peste 7000 de locuri de parcare pentru biciclete ca în Amsterdam. Nu vreau ca 75% dintre elevi să meargă la şcoală cu bicileta ca în Boulder, Colorado, USA. Nu vreau să se investească 6 milioane de euro anual pentru dezvoltarea reţelei de piste pentru biciclete. Nu vreau ca 37% dintre angajaţi să meargă pe bicicletă la serviciu ca în Copenhaga. Nu vreau să avem o strategie de încurajare a mersului de bicicletă trasată pe următorii 15 ani aşa cum este în Copenhaga (revin cu link către pdf-ul postat pe site-ul oficial).

Vreau doar să-mi pot plimba micuţa într-un oraş civilizat, cu piste pentru biciclete şi „neinfestat” de monştrii consumatori de combustibil. Vreau să nu se mai considere bicicleta mijlocul de transport al tinerilor şi al celor mai puţin înstăriţi. Vreau să mă simt în siguranţă pedalând prin oraş. Vreau să respirăm un aer mai curat. Vreau un viitor mai verde pentru copiii noştri.

Sâmbătă, 30 iunie 2012, Comunitatea bicicliştilor organizează un eveniment unic în România. Cu o zi înaintea deschiderii traficului rutier pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti (magistrala A3), asfaltul proaspăt intins va fi încercat de aproape 10.000 de biciclişti. Astfel, în cadrul evenimentului „Kilometrul Verde” , bicicliştii vor pleca simultan din Ploieşti şi Bucureşti pentru a se întâlni la jumătatea distanţei, marcând astfel Kilometrul Verde.

Scopul manifestării este de a atrage atenţia asupra principalei probleme cu care se confruntă bicicliştii din România – siguranţa scăzută în trafic – şi să demonstreze că numărul bicicliştilor poate creşte exponenţial atunci când condiţiile de siguranţă în trafic sunt îndeplinite. Comunitatea Bicicliştilor militează pentru dezvoltarea unor politici şi a unei infrastructuri care să încurajeze mobilitatea urbană prin aplicarea normelor europene în domeniu în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii.

Mi se pare o campanie deosebită, pe care am promovat-o din prima zi când a fost anunţată. Însă eu sunt mic, nu ştiu câte persoane am reuşit să conving să participe. Voi da un exemplu personal şi sâmbătă mă voi prezenta la punctul de plecare. Nu ştiu dacă voi fi în stare să parcurg întreaga distanţă, dar vreau să cred că prin numărul mare de participanţi putem trage un semnal de alarmă, putem deschide ochii autorităţilor, putem face o schimbare.

Sunt sigur că mulţi dintre voi aveţi treburi sâmbăta aceea. Sunt sigur că doriţi să petreceţi ziua voastră liberă într-un alt mod. Sunt sigur că poate nu aveţi biciclete sau că nu ştiţi să mergeţi pe două roţi. Haideţi să arătăm că blogosfera prahoveană este unită şi poate susţine un eveniment precum „Kilometrul Verde”. Dacă nu o faceţi pentru voi, gândiţi-vă la copii voştri, la prietenii voştri, la nepoţii voştri. Gândiţi-vă că împreună suntem mai puternici şi putem face ceva. Gândiţi-vă că fiecare articol pe care l-aţi scris despre eveniment va aduce măcar un participant.

Nu trebuie să scrieţi un articol de 1000 de cuvinte. O menţionare a denumirii acţiunii, un link către pagina cu detaliile evenimentului, un banner micuţ pe blog sunt îndeajuns pentru a creşte popularitatea „Kilometrului Verde”. Haideţi să arătăm că atunci când vrem să facem ceva, blogosfera prahoveană este puternică.

• Voi actualiza pe parcurs lista cu link-urile direct către articolele despre „Kilometrul Verde”. Să arătăm că suntem o comunitate. Să arătăm că împreună suntem mai puternici.

Până acum au scris despre eveniment:

Livia, Kriogen, Vienela, Andrei, Marius, Sorin, Tibi,

Eduard împrumută bicicleta Vienelei. Asta înseamnă comunitate. Asta înseamnă să fim puternici, să fim uniţi!

Ca motivaţional, vă dau filmuleţul de mai jos: