Cum să o ceri în căsătorie?

Răspunsul pe scurt … „cu dragoste”. Pentru versiunea detaliată, aşezaţi-vă confortabil:

Era o dimineaţă răcoroasă de mai. Păsărelele acompaniau soarele care abia se vedea la orizont, aruncând săgeţi de lumină prin toată camera.  Eu însă, deja eram treaz. Nu mai puteam dormi, simţeam că se va întâmpla ceva special în acea zi. Conform calendarului ortodox, se sărbătoreau Sfinţii Constantin şi Elena. Cum persoana mult iubită, Elena, era încă pe tărâmul viselor şi imaginaţia îi zburda prin lumi nebănuite, nu am sunat-o cum făceam de obicei în fiecare dimineaţă şi m-am îmbrăcat repede şi am ieşit pe uşă. La 7:30 dimineaţa, într-o zi de duminică, străzile sunt atât de libere în centrul Ploieştiului încât poţi merge pe mijlocul bulevardului şi nimeni să nu te deranjeze.

Am plecat atât de dimineaţă cu gândul de a găsi ceva. O idee, un gând, un cadou, orice aş găsi pentru a-mi demonstra încă odată iubirea făţă de ea, mai ales cu o ocazie atât de specială. Deja eram presat de timp şi nu mai aveam multe ore până la întâlnire. Toate ideile care-mi veneau, erau deja puse în practică cu prilejul altor aniversări. Flori, bomboane, mici cadouri şi altele erau pe rând scoase din calcul. Încet, încet opţiunile dispăreau iar eu mă plimbam cu banii prin buzunar fără să-mi surâdă norocul. Cine a spus că banii nu aduc fericirea, mare dreptate a avut.

La un moment dat, trec pe lângă un magazin de bijuterii şi … aşa cum aţi bănuit … mi-a venit ideea … Un lănţic, o brăţară, un pandantiv, o pereche de cercei orice aş alege, sigur n-am cum să dai greş cu aşa ceva. Pun mâna pe uşă şi dau să întru. Am tras de ea atât de tare încât a fost foarte aprope să se pornească sistemul de alarmă. Era închis, cine naiba are deschis duminica la 8 dimineaţa. Îmi trag o palmă peste frunte şi încerc să mă gândesc unde aş putea găsi o bijuterie deschisă la ora aceea. Singura opţiune care mi-a trecut prin cap în acel moment … „mall”-ul din centru. În 5 minute am fost acolo. Tanti de la magazin s-a uitat puţin ciudat la mine în timp ce scotea şi aranja ultimele 2 cutii de inele şi verighete în vitrină. Probabil credea că sunt pus pe furat aşa de dimineaţă, având în vedere că eram în pantaloni scurţi şi aveam o faţă cam turtită de la prea puţin somn 🙂

Încep să mă uit prin vitrine. Iau la rând fiecare etaj, fiecare model, fiecare cutiuţă din dotarea magazinului. Nimic nu trebuia să-mi scape, trebuia să găsesc cadoul perfect. Cum nu sunt uşor de mulţumit, stau peste 30 de minute şi găsesc câteva bijuterii interesante. Preţurile oricum nu contau, aşa că am rugat-o pe doamna vânzătoare să mi le arate mai îndeaproape pentru a mă hotărî mai uşor. Am eliminat pe rând până am ajuns la o pereche de cercei din aur şi o brăţară frumoasă cu pietricele.

În timp ce mă uitam la brăţară, soarele răsărit binişor de ceva timp, îşi aruncă o lumină caldă peste vitrină şi face ca ceva micuţ să stălucească chiar în mijlocul brăţării pe care o ţineam în mână. Poate o să râdeţi … dar eu cred în destin. Eu cred că toate lucrurile se întâmplă cu un scop. Dacă eşti acolo şi înţelegi „semnele”, destinul te poate îndruma toată viaţa. Poate uneori ţi se pare că o iei pe ocolite sau pe drumul mai lung, dar toate au un sens într-un final. O rog pe vânzătoare să-mi arate ineluşul care a strălucit. Scoate de sub câteva modele imense şi groteşti, un inel de aur superb cu pietricele mici şi finuţe aranjate într-un model jucăuş. De la început nu m-am uitat după inele, ştiind că Elena are degetele foarte subţiri şi niciodată nu a găsit un model care să i se potrivească. L-am „testat” pe degetul meu mic şi era perfect la mărime. Când am văzut că toate se potriveau, nu am mai stat pe gânduri. L-am cumpărat imediat iar supriza mea tocmai s-a transformat într-una greu de imaginat cu câteva ore mai devreme.

Deja Elena devorase întreaga lumea magică a viselor şi s-a gândit să mă sune dis de dimineaţă. Eu fiind în oraş, nu am răspuns. Putea intra la bănuieli şi nu vroiam să stric surpriza. Am fugit repede acasă şi am sunat-o peste câteva minute, spunându-i că am fost la piaţă cu tata de foarte dimineaţă şi nu mi-am luat telefonul cu mine. Am vorbit câteva minute şi mi-a reconfirmat întâlnirea stabilită peste câteva ore.

Nici nu am închis bine telefonul, şi deja eram ieşit pe uşă. M-am dus glonţ la cel mai apropiat hotel şi am rezervat o masă specială pentru la prânz. Am cerut să orneze puţin masa cu ceva flori pentru o atmosferă mai romantică, dar mi-au spus că nu pot face acest lucru, dar daca vreau neapărat, poate aduce eu florile. Dau fuga la piaţă, cumpăr flori şi vin într-un suflet să le aranjez. Deja minutele zburau iar eu nu ştiam cum să termin mai repede. Într-un final, reuşesc să pun toate detaliile la punct şi fug acasă pentru un duş scurt şi îmbrăcăminte adecvată pentru o întâlnire.

Exact la ora stabilită, de întâlnim. Părul ei strălucea în razele soarelui mai ceva ca nisipul mării într-o zi toridă de vară. Ochii albaştrii te făceau să-ţi fie frică să clipeşti, nu cumva să-i pierzi o secundă din vedere. Nu mai mă puteam abţine să-i sărut buzele dulci şi catifelate. O iau de mână şi îi spun că am o surpriză pentru ea. Ajungem la restaurant în câteva minute. Încă era nedumerită şi mă tot întreba ce căutăm acolo.

Am făcut semn ospătarului şi ne-a adus la fiecare câte o tavă acoperită. Am rugat-o să ridice ea prima capacul. Când a văzut cutiuţa cu inelul, ochii i s-au mărit dintr-o dată. Eu am luat trandafirul de pe tăviţa mea, am îngenunchiat şi am spus tot ce mi-a trecut prin minte în acel moment. Nu am avut nimic pregătit şi am spus tot ce aveam în suflet pentru ea. A spus DA cererii în căsătorie şi lumea mea a explodat de fericire atunci.

Fiecare zi este mai frumoasă, mai interesantă, mai provocatoare iar eu nu-mi pot imagina viaţa altfel decât alături de ea. Pe 4 octombrie se împlinesc 3 ani de la căsătorie şi mă tot gândesc ce cadou să-i cumpăr. Ştiu că ar merita cel mai mare inel cu diamante din lume, mai ales că-mi va dărui în aprilie şi un copilaş, dar salariile actuale abia dacă ajung pentru cheluielile curente. Sper să am o surpriză pe 3 octombrie şi să-i pot dărui măcar o mică bucurie.