HTC Butterfly – câteva păreri

Prin amabilitatea celor de la evoMAG, m-am jucat puțin cu un smartphone HTC Butterfly. Este un telefon robust, puțin mai mare ca Sony Xperia Z sau Samsung Galaxy S IV. Iată mai jos câteva caracteristici tehnice:

Specificații tehnice HTC Butterfly
SoC Qualcomm APQ8064, Snapdragon S4 Pro
CPU Quad-core 1.5 GHz Krait
GPU Adreno 320
Display SuperLCD 3, 1920×1080 pixeli, 5″ @ 441 PPI
RAM 2 GB
Stocare 16 GB + microSD pana la 64GB
Camera 8MP, 3264×2448 pixeli, autofocus, LED flash, 1080p@30fps video, HDR
Conectivitate Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi Direct, DLNA, Wi-Fi Hotspot, Bluetooth v4.0, microUSB 2.0
Sistem de operare Android 4.1.1
Acumulator Li-Ion, 2020 mAh
Dimensiuni 143 x 70.5 x 9.1 mm
Greutate 140g

Display-ul SuperLCD 3 este unul excelent, fotografiile și filmele văzându-se excelent pe ecranul de 5″ cu rezoluție 1920×1080 pixeli. Principalul motiv pentru care l-am luat a fost să testez capabilitățile camerei foto. Aplicația pentru cameră este una dintre cele mai bune pe care le-am văzut pe un terminat cu Android. Există o mulțime de setări care se pot face iar acest lucru îi va bucura cu siguranță pe entuziaști. Începătorii nu trebuie să-și facă griji, pe setările auto fotografiile ies chiar foarte bine.

Cam așa arată față de un Samsung S4:

comparatie HTC Butterfly Samsung Galaxy S4

comparatie HTC Butterfly Samsung Galaxy S4

Cei care nu dețin un aparat foto foarte performant (gen Point&Shot sub 1000 lei) nu trebuie să se mai care după ei cu încă un device. HTC Butterfly este numai bun pentru care care sunt de părere că aparatul cel mai bun este acela pe care-l ai la tine în orice moment.

Performanța procesorului quad-core la 1.5 Ghz este satisfăcătoare și nu am întâlnit situații în care să fi fost îngenunchiat. Cei 2 Gb de RAM sunt suficienți pentru majoritatea aplicațiilor folosite, așa că nu trebuie să vă faceți griji în privința aceasta. Din păcate, această performanță combinată cu ecranul de 5″ face ca acumulatorul de 2020 mAh să fie epuizat destul de rapid. De exemplu, în 3-4 ore de gaming intens sau 5-6 ore de playback video fullHD bateria va fi epuizată. Folosit cu moderație în diverse împrejurări, acumulatorul vă ține o zi întreagă fără probleme.

HTC Butterfly este un smartphone pentru fanii HTC. Deși este depășit puțin în benchmark-uri de alte terminale apropiate ca preț, fanii HTC care nu vor să sară direct la HTC One sau HTC One X îl vor considera perfect. La momentul scrierii acestui articol, prețul era de 2800 lei. Verificați însă periodic site-urile, sunt sigur că prețurile vor mai scădea.

Din punctul meu de vedere, fotografiile făcute sunt de calitate însă mai este nevoie de ceva timp până să se apropie de un mirrorless sau un DSLR. Mai jos aveți o galerie foto din timpul testelor, bineînțeles fără ajustări în Photoshop și cu datele din EXIF intacte. Mulțumesc evoMAG pentru telefonul trimis în teste.

Mai multe fotografii aici: https://www.flickr.com/photos/bogdancojocaru/sets/72157637390175273/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.