ÎN ATENŢIA CETĂŢENILOR CU DOMICILIUL ÎN MUNICIPIUL PLOIEŞTI
În conformitate cu prevederile HCLM Ploieşti nr. 79 / 12.03.2014, începând cu data de 31.03.2014 şi până la 31.12.2015 următoarele categorii de cetăţeni cu domiciliul în municipiul Ploieşti, beneficiază de accesul gratuit la transportul public de călători prin curse regulate efectuat de către S.C. TCE S.A. Ploieşti, NUMAI pe baza AUTORIZAŢIILOR DE CĂLĂTORIE GRATUITĂ eliberată ÎNCEPÂND CU DATA DE 19.03.2014, în următoarele condiţii:
E / ELEVI / Învăţământ de zi – Valabilitate autorizaţie 30.09.2014
Acte necesare eliberării autorizaţiei
– Adeverinţă individuală sau colectivă de la unitatea de învăţământ care atestă calitatea de elev
– pt cei cu vârsta până la 14 ani: Copie certificat de naştere şi copie act identitate al unuia dintre părinţi sau actul prin care se dovedeşte domiciliul în municipiul Ploieşti al elevului
– pt cei cu vârsta peste 14 ani: Copie act identitate
La unitatea de învăţământ de către împuterniciţii TCE
S / STUDENŢI / Învăţământ de zi – Valabilitate autorizaţie 30.10.2014
Acte necesare eliberării autorizaţiei
– Adeverinţă individuală sau colectivă de la unitatea de învăţământ care atestă calitatea de student la cursuri de zi sau copie carnet student sau legitimaţie student vizate la zi din care să rezulte calitatea de student la cursuri de zi
– Copie act de identitate
La sediul UPG Ploieşti de către împuterniciţii TCE
La punctele fixe de eliberare, pentru studenţii la curs de zi ai altor instituţii de învăţământsuperior
P / PENSIONARI / Pensie până la 3.000 lei inclusiv – Valabilitate autorizaţie 1 an de la eliberare
Acte necesare eliberării autorizaţiei
– Copie decizie pensionare şi copie ultimul cupon de pensie
– Copie act de identitate
La sediul TCE – str. Găgeni, nr. 88
CASIERIA COLECTOARE
P / PERSOANE, FEMEI peste 60 de ani, BĂRBAŢI peste 70 ani FĂRĂ VENITURI – Valabilitate autorizaţie 1 an de la eliberare
Acte necesare eliberării autorizaţiei
– Declaraţie pe propria răspundere privind lipsa sursei de venit (formular tip care se obţine de la punctele de eliberare)
– Copie act de identitate
La sediul TCE – str. Găgeni, nr. 88
CASIERIA COLECTOARE
C / CETĂŢENI PLOIEŞTI alţii decât E, S, P / VENIT NET LUNAR ≤ 3.000 LEI – Valabilitate autorizaţie 1 an de la eliberare
Acte necesare eliberării autorizaţiei
– Adeverinţă de venit individuală sau colectivă de la angajator cu venitul net obţinut în ultima lună sau copie cupon de şomaj sau copie cupon indemnizaţie pentru toate tipurile de indemnizaţii sau adeverinţă de la Administraţia Financiară pentru alte tipuri de venituri
– Copie act de identitate
La sediul instituţiei / agentului economic de către împuterniciţii TCE
La punctele fixe de eliberare
C / CETĂŢENI PLOIEŞTI alţii decât E, S, P / FĂRĂ VENITURI – Valabilitate autorizaţie 1 an de la eliberare
Acte necesare eliberării autorizaţiei
– Declaraţie pe propria răspundere privind lipsa sursei de venit (formular tip care se obţine de la punctele de eliberare)
– Copie act de identitate
La punctele fixe de eliberare
Menţiuni: Înainte de expirarea valabilităţii, autorizaţiile de călătorie gratuită, eliberate în condiţiile de mai sus, se vor preschimba
NOTA 1: Autorizaţiile de transport gratuit eliberate până la data de 19.03.2014 pentru pensionarii şi persoanele fără venit, femei cu vârsta peste 65 ani şi bărbaţi cu vârsta peste 70 ani, îşi menţin valabilitatea până la data de 31.12.2014.
Începând cu data de 01.07.2014 până la data 31.12.2014, titularii autorizaţiilor SUNT OBLIGAŢI să se prezinte pentru preschimbare, având asupra lor autorizaţia veche şi actele necesare eliberării noii autorizaţii.
NOTA 2: pentru cei care au viză de flotant în municipiul Ploieşti, valabilitatea autorizaţiei este în concordanţă cu viza, dar nu mai mult de durata valabilităţii stabilită.
PUNCTE FIXE DE ELIBERARE A AUTORIZAŢIILOR DE CĂLĂTORIE GRATUITĂ ÎN PLOIEȘTI
ATENŢIE!!!
Călătorii care circulă cu mijloacele de transport în comun şi care nu beneficiază de gratuitate sau reduceri la transport TREBUIE să-şi procure în continuare titlurile de călătorie prin una din modalităţile cunoscute (bilete, abonamente de la punctele de vânzare a acestora sau bilet prin SMS la 7576);
CĂLĂTORIA PE BAZĂ DE AUTORIZAŢIE GRATUITĂ ESTE VALABILĂ ÎNCEPÂND CU DATA DE 31.03.2014, CHIAR DACĂ AUTORIZAŢIA S-A ELIBERAT ANTERIOR ACESTEI DATE. Pentru a avea acces la serviciul de transport, călătorii sunt obligaţi să achiziţioneze în continuare bilete sau abonamente. În cazul în care vor fi depistaţi de organele de control ale societăţii că circulă fără titlu de călătorie valabil, vor fi sancţionaţi conform legislaţiei în vigoare.
3 răspunsuri la “Autorizații de călătorie gratuită în Ploiești”
stie cineva daca cei care sunt studenti la facultati in afara Ploiestiului pot beneficia de aceasta autorizatie ?
Doar dacă au viză de flotant sau locuiesc în Ploiești
Merci frumos !