M-am întâlnit cu el în faţa liceului Cuza. Era un băiat mai înalt ca mine … cred că avea 1,80. Învăţa la o şcoală în partea cealaltă a oraşului. A venit cu autobuzul şi a ajuns cu aproape 30 de minute înaintea începerii antrenamentului. Se vedea pe faţa lui că abia aştepta să se schimbe în echipament şi să înceapă „instrucţia”. În scurt timp au mai sosit câţiva colegi la fel de bine dispuşi şi care abia aşteptau să intre în sala de sport.
Încet încet s-au strâns aproape 30 de copii, majoritatea de 12-14 ani în sala de la liceu. Câţiva prichindei de 7-8 ani s-au strecurat la antrenament şi nu s-au făcut deloc de râs în faţa colegilor mai mari. Antrenamentul a început la ora stabilită, Elena dând startul la încălzirea obişnuită. Obişnuită pentru ei … că pentru mine a fost un antrenament de rezistenţă care m-a leşinat întratât de tare încât am urmărit restul antrenamentului de pe bancă 🙂
Copiii foarte disciplinaţi şi asculători au urmat în tocmai indicaţiile Elenei. După încălzire au urmat câteva jocuri şi concursuri (îndemânare, viteză, dribling, aruncări la coş etc.). Copiilor le plac competiţiile şi îşi pun toate forţele în joc. Au fost făcute apoi echipe de câte 5, în funcţie de talie şi s-a trecut la joc la 2 panouri.
Aici s-a putut vedea cel mai bine bucuria lor de a juca baschet. Mi-a plăcut mult că s-au ajutat reciproc, au pasat, s-au demarcat şi au jucat foarte frumos (în sensul că nu au existat faulturi). În vreo 20-30 de minute de joc nu au existat greşeli precum paşi sau dublu-dribbling. Cei mai mici sau mai neîndemânatici au fost ajutaţi de cei care se pricepeau mai bine şi au colaborat şi s-au ajutorat astfel încât echipa să câştige. Fără nici o supărare, cei care au fost învinşi au făcut flotările regulamentare şi au revenit în forţă, motivaţi şi mai mult să câştige.
Pe toată durata antrenamentului, Elena a fost secondată de Ionuţ, deoarece grupa a fost puţin mai numeroasă ca de obicei şi lucrul pe mai multe ateliere a fost mai productiv pentru toată lumea. Aşa cum probabil aţi văzut, juniorii, îndrumaţi de Ionuţ merg la meciurile pe care Asesoft le desfăşoară pe teren propriu la sala de brazi. Această iniţiativă face parte din programul “Mai mult decât baschet, educaţie prin sport!”. Din ce am văzut, copiii aceştia nu învaţă doar baschet, învaţă ce este disciplina şi respectul, îşi îmbunătăţesc condiţia fizică dar în acelaşi timp îşi dezvoltă spiritul de echipă şi capacitate de a colabora. Aceşti copii au şanse reale de a jucat baschet profesionist dacă vin la antrenamente şi se ţin de treabă.
În viitor, Ionuţ mi-a spus că sunt şanse să participe cu ei şi la competiţii de mini baschet şi baby baschet. Totul depinde doar de ei şi de cât de mult progresează. Vor exista în luna decembrie activităţi extra, prin care aceştia să se cunoască mai bine şi să se întărească spiritul de echipă.
Din punctul meu de vedere, Asesoft Junior este un program excelent pentru tinerii din Ploieşti. Aşa că, părinţi, nu mai pierdeţi timpul! Dacă copilul vostru e dornic de mişcare şi e cât de cât atletic, completaţi formularul din pagina de contact şi veţi primi un răspuns de la organizatori în cel mai scurt timp.
Eu promit ca data viitoare când mai ajung la un antrenament să vin mai bine pregătit fizic şi să prezint şi un concurs de îndemânare pentru mici baschetbalişti :). HAI ASESOFT!
Şi pentru că juniorii vor să râdă de nişte bloggeri rablagiţi ca noi, ne provoacă la un meci amical. Mai multe detalii găsiţi la ei pe blog. Aşa că puneţi mână şi vă dezmorţiţi fundurile, până la ora meciului vreau să vă găsesc în formă maximă!
Un răspuns la “Asesoft Junior este o rampă de lansare în baschet”
[…] bloggerilor i-a avut in componenta pe Bogdan Cojocaru, Dragos Irimia, Adrian Rotaru, sotul Vienelei si subsemnatul. Chiar daca Haotik a insistat ca el […]