Cum alegi produsele IT în funcţie de personalitatea ta – Google Nexus

Deşi mulţi nu-şi dau seama, produsele IT sunt alese în funcţie de personalitatea şi stilul fiecăruia. Deja probabil jumătate dintre cei care au intrat să citească articolul se îndreaptă către butonul de close :). Nu vă grăbiţi, o să încerc să şi dovedesc acest lucru.

Să luăm de exemplu carcasele. Toată lumea ştie, culoarea predominantă folosită este negru sau griul. Am avut zeci de cliente care s-au uitat la carcasele expuse şi au fost extrem de dezamăgite. Nu aveam nici una colorată, care să se potrivească spiritului lor artistic, sperând că vor putea asorta carcasa cu restul culorilor din apartament. Şi le dau mare dreptate. Stai să cauţi nuanţele de culori care se îmbină cel mai bine între ele … şi trebuie să cumperi un monitor, un LCD sau o carcasă de culoare neagră care strică tot feng-shui-ul. Pe unele am reuşit să le conving că negrul se potriveşte la orice 🙂 … altele şi-au ascuns calculatorul în mobilă, să nu se mai vadă carcasa.

Cele care nu au putut trece de inconvenientul carcaselor negre, am încercat să le ofer o alternativă portabilă. Un laptop lila aşezat pe o măsuţă albă în sufragerie va fi de invidiat pentru toate prietenele corporatiste. Cum să găsesc eu aşa ceva în listele de preţuri de la furnizori? Acolo dacă prinzi un roşu, alabastru sau gri. Violet nu este acelaşi lucru cu mov sau cu lila. Fotografiile de pe site-urile producătorilor nu  reflectă în tocmai nuanţele echipamentelor. Cum aş putea eu satisface nevoia clienţilor de alege produsele în funcţie de personalitatea fiecăruia? I-am cumpărat surorii mele un laptop care scria că e roşu. Când i l-am arătat … a zis: „Ăsta nu e roşu … e bordo!” . Noroc că bordo se potrivea mai bine la sacoul pe care îl purta la şcoală … am avut noroc 🙂

Al treile exemplu important, camerele foto. De la camere point and shoot şi până la DSLR-uri, mi s-au cerut culori de care nici nu am auzit. O clientă a văzut că pe site-ul producătorului există model pe verde. Nici nu a vrut să audă de alte culori. Avea ochii verzi şi probabil era o persoană plină de energie. Întotdeauna ador persoanele care îşi asortează culoarea gadget+urilor 🙂 : laptop mov, cameră foto mov, player mov, telefon mov. Oare maşina o avea tot mov?

Cine a reuşit să citească până aici, probabil se întreabă când vorbesc şi despre băieţi. Acum! 🙂 Băieţii sunt şi mai complicaţi. Aceştia doresc să-şi aleagă performanţa produselor în funcţie de personalitatea lor. Întotdeauna un bărbat îşi va asorta produsele în funcţie de personalitatea lui. Dar un tip 2 pe 2 nu va alege niciodată un laptop uşor, de culoare galbenă cu floricele într-un colţ indiferent cât de performant ar fi. Băieţii vor echipamente rapide care să se potrivească cu stilul lor rapid de a rezolva lucrurile. (Aveţi grijă că unele lucruri ies mai bine atunci când te laşi aşteptat 🙂 ). Camere foto performante, laptop-uri rapide, sisteme echilibrate, telefoane inteligente, toate dau impresia că ai în faţă unui tip „performant”. Am văzut odată un tip care butona de zor un telefon Hello Kity. Cred că nu ştia de fapt cum să-şi exprime altfel … „personalitatea” 🙂

Să luăm un caz concret. Eu sunt în căutarea unei tablete. Personal, nu mă îmbrac la 4 ace tot timpul, dar nu merg nici neîngrijit pe stradă. Îmi place să rezolv lucrurile cât mai rapid, dar în acelaşi timp cât mai bine. Mă pricep să meşteresc fel de feluri şi îmi place să am la mine un gadget cât mai performant. Nu suport să aştept pe cineva sau să fiu aşteptat. Apreciez lucrurile bine făcute cu un raport calitate preţ excelent. Sunt zgârcit cu banii atunci când trebuie să-mi cumpăr ceva dar îmi place vorba aia „suntem prea săraci să luăm lucruri ieftine”. Probabil mai sunt multe de spus despre personalitatea mea … dar sunt sigur că voi mă puteţi caracteriza mai bine.

Deschid evoMag la categoria tablete şi încep să caut. „Doar” 187 de modele de ales. În primul rând aleg caracteristicile fizice. Oricât de performantă ar fi, nu m-aş vedea folosind o tabletă de altă culoare decât neagră. Cred că se potriveşte cel mai bine cu personalitatea mea. Sunt destul de serios mai tot timpul. Din start, am eliminat destul de multe modele. Apoi aleg dimensiunea: 10″ mi se pare prea mare pentru a fi luată peste tot. Poate într-o geantă imensă de damă ar încăpea … dar eu o să mă rezum la una de 7″ doar. Următorul pas este sistemul de operare. După cum am spus, îmi place să meşteresc şi să fac diverse modificări. Cel mai interesant sistem de operare pentru mine este Android 4. Se găsesc foarte multe chestii interesante de adăugat/modificat. Ca pentru un geek 🙂 ca mine. Toate astea, trebuie combine cu un creier pe măsură. Sunt conştient că nu am cum să iau cel mai perfomant procesor, dar pot alege unul care să facă faţă cu brio rapidităţii mele. Un ARM Cortex A9 quad core cred că ar fi suficient 🙂 Şi astfel lista s-a tot restrâns şi am ajuns la tableta câştigătoare!

Tableta Google Nexus 7 se potriveşte perfect personalităţii mele :). Are un procesor rapid iar multitasking-ul e la el acasă pe acestă tabletă (am o vorbă: „Viaţa e prea scurtă să aştepţi să ţi se încarce o pagină într-un singur TAB”). Ecranul de 7” 1280×800 HD display (216 ppi) seamănă cu ochelarii mei :). Culoarea neagră şi textura capacului posterior îi dă o eleganţă aparte. Bateria rezistă până la 9 ore de folosire intensă, exact ca şi mine 🙂 . Reclama asta spune totul despre noi:

Voi ce ziceţi, vă alegeţi gadget-urile în funcţie de personalitate? Mi se potriveşte tableta Google Nexus 7?

29 de păreri la “Cum alegi produsele IT în funcţie de personalitatea ta – Google Nexus

  1. gabberc

    Daca dispui de suficienti bani poti sa-ti alegi gadget-ul si dupa personalitatea ta, daca nu, un gadget cu un raport calitate-pret bun e suficient.
    PS: in viitorul apropiat intentionez sa-mi iau si eu o tableta Nexus 7, desi as mai astepta putin pana ies tabletele Win8 sau WinRT (nu stiu exact care diferenta de OS)

  2. Avocat

    Este normal ca fiecare sa aleaga in functie de preferintele lui, deci in functie de personalitatea lui. Ca si exemplu telefoanele ce folosesc android mi se potrivesc mai bine nevoilor mele si de aici lista poate continua…fiecare cu preferintele si personalitatea sa.

  3. Mihai

    Problema principala e legata de bani, daca iti poti permite exact cum vrei sau cum se poate..

  4. Daniel

    Bine ar fi daca as putea sa imi iau in functie de personalitatea mea, dar cam greu.

  5. Vox Studio

    Eu cred ca un gadget cu raport calitate-pret ar fi cel mai convenabil. Acum depinde de parerea fiecaruia

  6. Gavrila

    Ma bucura articolul tau ca, sincer sa fiu, si uitasem de NEXUS fiind prins de febra iPhone 5! 🙂

    Merci ca mi-ai adus aminte!

  7. Bolocan Alexandru

    De cand imi doresc sa imi cumpar o tableta dar nici acum nu am strans indeajuns bani…

  8. AdrianB

    Adevarul este ca iti alegi gadget-urile dupa personalitatea ta, dar in cele mai multe cazuri dupa buget si atunci ce se incadreaza in bugetul tau devine astfel gadget-ul ales dupa personalitatea ta.

  9. Grilaje

    Cum spune si gabberc acum depinde si de cati bani ai in portofel.

  10. Patut bebe

    Si eu am intampinat problema culorilor. Nu e vorba de ce se poarta sau sa iesi din comun ci pur si simplu multi dintre noi iubesc culorile. La birou cu totii avem calculatoare, laptopuri gri sau negre..macar acasa sa avem o pata de culoare..un roz un violet sau de ce nu un verde mar! Am optat pentru husa de tableta in culori cat mai vii..atunci cand o vezi imediat ai un zambet pe fata! Pentru noi femeile designul este poate mai important decat performanta produsului. Nu ca performanta nu ar fi importanta da sa fim seriosi…de multe ori designul ne facem sa zicem..da il cumpar!

  11. bogdan Autor articol

    Întotdeauna aspectul estetic este un factor major în alegerea unui gadget. Simţul estetic este mai pronunţat la femei.

  12. Bogdan

    Eu unu imi aleg culoarea neagra la gageturi, la fel si la laptop sau la pc. In primul rand conteaza banii pe care ii dispui si in al doilea rand performanta.

  13. Vanina

    Mare dreptate ai atunci cand vorbesti de culoare, eu spre exemplu sunt inebunita dupa culoarea albastru, mi se pare mai mult decat o super culoare, sunt culori pe care nu le-ar tolera sa fiu sincera , spre exemplu negrul mi se pare cea mai banala culoare, culoare ce practic parca este una ce spune mesajul „sunt ca toata lumea:”

    Si alina are mare dreptate si cu bugetul insa oricat de bogata as fi nu mi-as lua ceva pe culoarea galbet…

  14. Patut bebe

    Conteaza si bugetul insa unoeri merita cativa banuti in plus pentru ceva special pentru tine. Ceva ce sa strige personalitatea ta. Asa cum zicea si Vanina nu vreau o culoare care sa ma intristeze sau sa fie la fel ca toate celelalte. Chiar daca nu vorbim dee culorii ci de functii, design sau firma…fiecare are un producator preferat in care isi gaseste personalitatea. Important e ca atunci cand folosesti produsul sa te simti bine si multumit de alegerea facuta! Cel putin eu asta cred.

  15. soft retail gestiune

    Inca nu sunt convins ca mi-ar trebuie o tableta. Cred ca pentru mobilitate ajunge si un smartphone.

  16. Papetarie online

    Faza aiurea cu gageturile colorate e ca trebe sa ai grija tot timpu sa fie curate. Cand vezi 1 fir de par pe un laptop alb iti vine sa te tunzi chel. Legat de tableta, pt browsing si citit carti e super

  17. Laurentiu

    Le aleg in functie de necesitati, nicidecum in functie de personalitate.

  18. onelia

    Se potriveste oricum, dar dupa ceva timp trebuie schimbata pentru ca trebuie sa fim in voga cu tehnologia.

  19. ristoiu

    Daca ai bani multi, vine si personalitatea puternica, asadar aleg ce este mai performant.

  20. onelia

    Mi-as alege dupa personalitatea mea dar sunt cele mai scumpe, asa ca aleg dupa buget din pacate, pentru ca imi place tot ce este mai avansat.

  21. fesh

    Aleg o tableta rezistenta la șoc pentru ca am o personalitate puternica.

  22. mihai

    Daca vrei o tableta buna iti trebuie buget puternic, nu personalitate.

  23. ristoiu

    Ce bine ar fi daca am putea sa ne alegem produsele dupa personalitate.

  24. victor

    Sigur ca dupa personalitate iti alegi culoarea, dimensiunea ,sitemul de operare….etc.

  25. dana

    Ce sa mai vorbim normal iti alegi dupa personalitate si buget, te orientezi.

  26. denis

    Adevarul este ca îl aleg dupa personalitatea mea dar nu stiu daca si mi-l permit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.