Arhive etichetă: Old Center Bistro

Old Center Bistro – Restaurant de excepție în Brașov

Acesta nu este un advertorial. Este un articol scris din plăcere și în semn de mulțumire pentru serviciile oferite de „Old Center Bistro” din Brașov.

Era o iarnă aprigă în Brașov. Vântul îți brăzda fața fără milă. Eram cazați câteva zile la Hotel Capitol și căutam de zor un apartament sau o garsonieră de închiriat. Pe 3 ianuarie Elena începea serviciul în Brașov și trebuia să facem toate pregătirile până la această dată. Toată lumea umbla haotică prin oraș după cadouri, în timp ce noi tot vizualizam apartamente „lux”. Toate acestea se întâmplau prin decembrie 2008.

La hotel, micul dejun înclus în prețul camerei era extrem de sărăcăcios. Nici nu ne ridicam bine de la masă și deja ne gândeam la masa de prânz. Am avut inspirația să mă uit pe un meniu înainte de a ne ridica de la masa de dimineață. Noi de obicei, din comoditate, mâcăm unde suntem cazați aproape toate mesele. Când am văzut prețurile, mi-a picat fața. Nici la 5 stele nu cred că erau prețurile mai mari.

Prin anii de facultate petrecuți la Brașov eram specialist în a găsi restaurante bune și ieftine în care să-mi potolesc foamea. Din păcate nu mai eram chiar la curent. Eram destul de obosiți după o zi întreagă de alergat și ne era foame. Cum mai bine mor de foame decât să intru la KFC sau la Mac, ne tot învârteam pe lângă Star și am văzut o pancardă afară: Meniu 15 lei. Nici n-am mai stat să citim felurile, am intrat direct.

Am coborât câteva trepte și am intrat timizi într-un salon cochet. Nu erau multe mese, însă erau toate ocupate de străini. Erau veseli și vorbeau tare. Deși am văzut că eram în salonul de fumători, nimeni nu-și omora plămânii. Nici nu ne-am așezat bine și am fost întâmpinați cu un zâmbet cald și o mică discuție pentru destinderea atmosferei. Am fost plăcut surprinși când am observat cele 4 meniuri din care ne puteam alege. Erau ciorbe, supe, fripturi, garnituri, salate și desert. Mi-am zis în gând „Sigur nu-ți ajung nici pe o măsea, nu sunt specificate gramajele”. Am comandat fiecare un meniu diferit, să avem de unde alege în caz de „probleme”.

Până a sosit comanda (5-10 minute) am avut timp să ne mai uităm prin restaurant. Pe pereți sunt fotografii cu vechiul Brașov. Mă tot uitam la ele și încercam să-mi dau seama de pe unde sunt. Atmosfera creată de acestea împreună cu mobila solidă și de calitate dădea un aer puțin RETRO. M-au impresionat floricele naturale de pe fiecare masă. N-am întâlnit multe restaurante care să investească în toate aceste mici detalii. Muzica în surdină, cu melodii ritmate din anii ’90 ne-a captat din prima.

Au sosit ciorbițele între timp. Boluri mari, pline ochi de zarzavat și carne. Le-am mâncat imediat, deși erau fierbinți. Au mers excelent cu pâinea de cartofi adusă într-un coșuleț frumos. Imediat au sosit apoi și fripturile cu garniturile. Murăturile asortate m-au dat gata. Ne-am lins pe degete și ne-am chinuit cu greu să mâncăm și mica prăjiturică de la desert. Pentru 15 RON a fost un meniu pe cinste. Abia ne-am mai ridicat de la masă. Vă dați seama că am mâncat aici în fiecare zi. Prețul meniului este valabil de luni până vineri între orele 12-17.

De atunci, de fiecare dată când venim în Brașov mergem cel puțin o dată să mâncăm la „Old Center Bistro”. Toți prietenii și rudele trebuie să încerce măcar odată mâncărurile delicoase. Am fost de atâtea ori încât chelnerii ne recunosc deja. Am descoperit și salonul pentru nefumători care, deși este mai mic, este la fel de cochet. De obicei George ne servește mai mereu și ne întâmpină mereu cu zâmbetul pe buze. Am văzut că au montat acum și un LCD la nefumători iar muzica nu prea se mai auzea. Probabil sunt mai mulți clienți care doresc să vizioneze un meci decât să asculte muzică veche.

Îmi aduc aminte într-o vară, când era foarte aglomerată terasa și băieții nu prea mai făceau față, ne-a servit un tip înalt și subțirel care nu-l mai văzusem pe acolo. Mi-a sărit în ochi ceasul de la mână și hainele care nu prea se potriveau cu cele ale celorlați chelneri. Cu toate că a fost foarte amabil, nu a fost foarte îndemânatic și a scăpat puțină supă pe fața de masă. Mi s-a părut ciudat, ceilalți băieți erau foarte îndemânatici. Apoi am văzut că s-a așezat la o masă cu niște invitați. Era patronul. N-a vrut să așteptăm prea mult și a grăbit personal lucrurile. Tot respectul pentru astfel de manageri.

Ieri am fost să mâncăm iar la ei. Probabil a 20+ vizită. George în formă ca de obicei. Mâncare delicioasă și pe săturate. Totul perfect la doar 16 RON / meniu (preț actualizat). Am dat Check-in și pe Facebook și pe Foursquare să le fac reclamă. În centrul Brașovului (vis-a-vis de Star, pe strada Nicoale Bălcescu) să mănânci sănătos și pe săturate cu bani puțini,  Old Center Bistro este alegerea perfectă. Pe lângă meniuri, și celelalte preparate sunt foarte avantajoase la preț. Până o să mai trecem pe acolo sper să se doteze cu scăunel pentru copii mici 🙂 . Aștept să mergeți și voi pe acolo și să-mi spuneți impresiile voastre.

Salon nefumători Old Center Bistro

Salon nefumători – Old Center Bistro – Brașov