Ați ridicat o sprânceană, nu? Vă spun imediat … ca să nu primesc înjurături că pierdeți 5 minute să citiți tot articolul.
Nu-mi plac promoțiile, pentru că apar exact după ce mi-am achiziționat eu respectivul produs.
Și nu s-a întâmplat doar o dată. Nici nu-mi mai amintesc de câte ori m-am zgâriat pe ochi că la 3-4 zile de când am făcut o achiziție a apărut o ofertă cu reducere sau bonus exact la produsul cumpărat de mine. Pe moment îmi amintesc cum într-o duminică seara am comandat un HDD extern de 2TB, iar marți, exact după ce am primit coletul de la curier, intru pe site și-l văd cu 20% reducere. Nu e o sumă foarte mare, dar mă simt extrem de prost atunci când mă gândesc că puteam să-l iau mai ieftin dacă mai așteptam puțin.
Cea mai recentă „baftă” a fost asta cu Revoluția Prețurilor de la emag.ro, așa anunțată din scurt. Acum o săpătămână cumpăr și eu ca tot omul „Multipack lapte praf Nutricia Aptamil Junior 2+, x 4 buc.” – 200 lei. Având în vedere că la supermarket-uri n-am văzut mai ieftin de 55-60 lei/buc, am zis că e o ofertă destul de bună. Când … ce să vezi, astăzi este cu 15% reducere … adică 170 lei! Păi să nu-ți tragi palme?
Sunt sigur că mai sunt mulți alții care au pățit ca mine. Comandă, și înainte să expire perioada în care au dreptul de a returna produsul (să zicem 14 zile), exact acel produs întră la promoție și are un preț mai bun. Poate celor din București le este mai ușor să completeze formularul de retur și să aducă produsul la sediul magazinului și apoi să aștepte returnarea banilor sau facă din nou comandă pentru acel produs, de data aceasta cu preț scăzut. Celor din provincie însă, cred că le este puțin mai complicat/costisitor să facă acest lucru. În plus, sunt de părere că nu este o treabă prea ortodoxă asta cu returnarea produsului la prețul mare și comandarea aceluiaș produs, din nou, la prețul din promoție.
De aceea, vin cu o idee pentru marile magazine online care se respectă. Să creeze o secțiune pe site unde cumpărătorii să poată solicita diferența de bani dintre prețul de achiziție și pretul din promoție, dacă aceștia se află încă în perioda în care pot returna produsul. Dacă ar face procesul automat sau, măcar să primești o înștiințare că produsul x cumparat în data de y este astăzi la promoție cu prețul w, aveți o diferență de z lei. Eu zic că ar fi o mișcare foarte bună de imagine și ar demonstra un respect deosebit pentru client. M-am gândit și la comisioane și complicații contabile. Nu trebuie neapărat returnați banii … se pot genera vouchere pentru următoarele cumpărături.
Voi ce ziceți, nu este o idee bună? Visez eu prea mult?
3 răspunsuri la “De ce nu-mi plac promoțiile”
E ok ideea cu generatul de vouchere. Te si fidelizeaza in acelasi timp si iti mai sterge putin din nedumerirea de pe fata, aparuta in momentul in care vezi reduceri mari la produsul pe care tocmai l-ai cumparat mai scump.
Tu nu visezi, dar nu cred ca respectul fata de client atat de important pt magazinele de care mentionezi. Nu cred ca vor aplica o astfel de metoda in cazurile de mai sus. Mult prea complicat pt unele minti luminate :)) :))
Ideea ta este una foarte buna, implica niste costuri dar, cum ai mentionat si tu mai sus, genereaza respect fata de client.
Fa cumva sa ajunga articolul unde trebuie ca sa atraga atentia magazinelor online.