Festivalul european de film de la Ploiesti "GOLDEN CARPATHIAN FILM & FAIR"

Astăzi am fost la proiecţia filmului „The show must go on” din cadrul Festivalul european de film de la Ploiesti „GOLDEN CARPATHIAN FILM & FAIR”. În program, trebuia să înceapă la 17:00 … nu a fost chiar aşa. Eu am fost acolo de pe la 16:45 şi erau ceva tineri strânşi la intrare … şi când zic tineri … mă refer la sub 16 ani … cu părul fistichiu colorat şi piercing-uri chiar puţin prea gălăgioşi, câteva cupluri de 20+ ani şi vreo două-trei doamne care erau primele la intrare. Câţiva trecători s-au interesat miraţi ce se întâmplă dar nu au rămas să aştepte deschiderea. Aici a fost prima problemă din partea organizatorilor. Am aşteptat … am aşteptat şi s-a făcut 17:00 … O doamnă foarte cumsecade a ieşit apoi şi ne-a explicat să facem un culoar de trecere pentru cei care au invitaţii. Toată lumea s-a dat la o parte şi am aşteptat să intre oamenii cu invitaţii … respectiv … 3 la număr. Şi am mai aşteptat încă 10 minute timp în care nu a mai apărut nimeni cu invitaţii. Puţin dezamăgită cred, doamna a permis în sfărşit accesul în sală, în grupuri de căte 10, conduşi de hostessele foarte frumuşele şi aranjate (şi foarte numeroase dealtfel). Nici n-am avut timp să vă bine ce mai e nou pe culoar că am şi ajuns în sală. Fetele frumoase de aici ne-au indicat să luăm loc în ultimele rânduri sau pe laterale … pentru ca invitaţii de seamă să-şi poată alege locurile la discreţie în mijlocul sălii. Am zis să mă aşez pe ultimul rând din spate … să nu deranjez personalităţile importante. Din cele 400 de locuri cu care se laudă sala, nu cred că s-au ocupat 150-200 până la începerea filmului şi centrul sălii a fost cam gol. Oricum … cei care au filmat am văzut că nu prea au luat cadre largi … au făcut mai mult zoom pe bucăţelele ocupate ale sălii.

Până la 17:30 când a început efectiv filmul, m-am întâlnit şi cu George şi am asistat la o scurtă introducere a filmului pe care aveam să-l urmărim. În fotografia de mai jos apare (de la stânga la dreapta): promoterul filmului, actorul principal şi regizorul (care este şi scenarist). Înainte să ajung am citit informaţiile de pe IMDB „The Show Must Go On” şi parcă mi-a captat puţin înteresul.

Nevio Marasović este un producător, scenarist şi regizor din Croaţia de 28 de ani. Primul său film a fost realizat la 16 ani şi se numeşte „The Computer Repairment”. Mai multe detalii cred că puteţi afla de pe conturile IMDB, Twitter, LinkedIn, Facebook, Wikipedia etc. Actorul principal este Sven Medvesek şi interpretează un producator de show-uri TV. Nu o să vă povestesc filmul … este despre un reality show gen Big Brother care este menţinut în grila de programe deşi la mijlocul celor 180 de zile de concurs, ţara intră în război. Producătorii însă nu anunţă concurenţii despre acest lucru şi fac rating-uri uriaşe (chiar internaţionale). Filmul este o dramă, puţin SF (datorită celui de-l treilea război mondial) care nu m-a captivat din primele minute, dar cu puţină răbdare s-a dovedit a fi un film excelent din punctul meu de vedere având suspans şi chiar un final puţin neaşteptat. Din câte am înteles, bugetul filmului nu a fost unul extraordinar dar acest lucru nu s-a văzut în cele câteva secvenţe cu efecte speciale folosite (explozii în special). Calitatea filmării este foarte bună şi folosirea flash-back-urilor creşte suspansul.
Nu sunt eu mare cinefil … însă cred că este una dintre cele mai bune producţii non USA/UK pe care am avut ocazia să le urmăresc.

Ce nu mi-a plăcut … 1. a fost subtitrarea în engleză înregistrată deja pe film ceea ce dus la coborârea titrării în RO foarte jos şi a fost puţin cam greu de urmărit. Au fost momente când mi-a fost mai uşor să citesc în engleză în timpul unor dialoguri mai rapide; 2. problema cu organizarea la început … arată dezolant sala jumătate goală.
Despre noua sală ce să vă spun … arată mult mai frumoasă … mai albastră. Au fost montate aparate de aer condiţionat pe pereţii laterali. Scaunele noi au suport pentru băuturi şi sunt mai confortabile decât cele vechi. Abia aştept invitaţia de la Jorje să merg la un film 3D 🙂 .
Cred că au fost destule personalităţi prin zonă … însă eu n-am recunoscut decât pe Pavel Bartoş, care a stat la 3 scaune în stânga mea (cinefilii înfocaţi sa-mi scuze ingnoranţa).

Per total a fost o experinţă plăcută şi sper să mai ajung şi la alte filme în cadrul festivalului!

Am uitat să specific, sonorizarea mi s-a părut foarte bună.

Scuzaţi calitatea execrabilă a fotografiilor … am avut doar săpuniera la mine.