Cum am salvat eu omenirea

Era o seară liniștită de primăvară. Ieșisem să iau puțin aer și mergeam agale pe străduțele din jurul blocului. La un moment dat, se porni un vânt năpraznic. Cerul se întunecă instant și din norii negrii adunați ca prin minune deasupra mea, izbucni furtuna. Stropi calzi începură să-mi brăzdeze obrazul în timp ce alergam în căutarea unui adăpost. Dintr-o dată, un fulger imens a tăiat cerul în două și a atins pământul în apropierea blocului meu. Tunetul care a urmat a pus pe fugă toți câinii de prin cartier.

Ajuns aprope de bloc, văd cum 2-3 căței tot dau târcoale tomberoanelor de gunoi. În primă fază nu mi s-a părut nimic ieșit din comun, dar când am ajuns puțin mai aproape, am văzut că din tomberoane ieșea o lumină puternică. Câinii erau foarte agitați și lătrau cu putere. Dintr-o dată, lumina din tomberon a început să crească, la propriu. Mă frec la ochi, îmi pun o mână în cap și rămân încremenit. Nu știam dacă să fug sau să rămân să văd ce se mai întâmplă. N-a durat mult și câinii nu s-au mai auzit. Lumina s-a diminuat dar odată cu ea au dispărut și cățeii. Cu ochii mari cât cepele, zăresc o siluetă ciudată, de aproximativ 1 m înălțime, venind spre mine. Eram cu inima cât un purice. Când a ajuns la aproximativ 1 m de mine s-a oprit și mi-a zis:

– dsjkfs fksjhffuyif sdf uf s fjkdjddddfssdfdsf fd sfsfd fsfdsfsd

Eu am rămas gură căscată. Avea în mână un fel de telecomandă. Cu ea cred că a reușit să scape de câini. Încerc să-mi mențin calmul și să comunic cu el.

– Eu sunt Bogdan. Vorbești română? Do you speak English? Parlez-vous Français? Habla Espanol? Parla italiano? Spreche doich ? (ultima era doar de amorul conversației, habar nu am o boabă de germană)

Ăsta micu scoate niște beep-uri ciudate, proiectează pe un zid un dicționar românesc și începe să vorbească într-o română impecabilă în câteva secunde.

– Cine naiba m-o fi pus să vin pe Planeta 4932BFDASD456 ? După ce că am mers sute de ani era să o și mierlesc cum am ajuns. Nu e de mirarea că nimeni n-a mai trecut pe aici. Ultima dată când a mai fost cineva,  a găsit totul destul de liniștit. A făcut el greșeala să uite niște substanțe din altă galaxie la îndemâna unor primate, dar a fost aspru pedepsit la întoarcere. Iar vorbesc mult. Eu sunt Bing, am venit să veric planeta. Am primit semnale că este atacată de un parazit.

Eu deja eram bulversat complet. Nu mai știam ce să zic. Am zis să nu-l supăr și să întru în jocul lui.

– Ce fel de parazit? Noi ne simțim foarte bine aici.

Butonează telecomanda și dintr-o dată apare o hologramă a Pământului. Din spațiu totul părea perfect. Pe parcurs ce imaginea se apropia, începeau să se vadă dezastrele. Stratul de ozon era precum un mare șvaițer. Plin de găuri imense. Cu cât ne apropiam, cu atât mai bine se vedeau norii de substanțe toxice din atmosferă. Ajunși la nivelul solului, apa mărilor și oceanelor părea mai neagră și mai murdară decât o canalizare a unui mare oraș. Pământul nu mai putea face față poluării. Planeta se îndreaptă către o moarte sigură.

– Parazitul este primata care s-a jucat cu substanța noastră mutagenă uitată pe acestă planetă. S-a înmulțit mult mai repede decât celelalte viețuitoare. A acaparat teritorii tot mai întinse și a dus la dispariția multor altor specii. A evoluat și și-a îmbunătățit modul de trai fără a ține cont și de răul pe care îl face planetei. Am venit să curăț planeta de acest parazit. Este una dintre cele mai frumoase planete ale galaxiei. Este păcat să fie distrusă.

Deja mă gândeam că n-am apucat să sar și eu cu parașuta, că n-am ajuns să văd jungla amazoniană, că n-am jucat rugby cu rudele mele din Australia că a venit extraterestul asta mic, pe nume Bing să ne facă pe toți praf și pulbere.

– În mai puțin de 30 de minute voi lansa un virus care va face curăţenie pe planetă. Omenirea va dispărea în doar câteva zile. Dar pentru că am auzit că astăzi, 22 aprilie conform calendarului vostru, sărbătoriți ziua planetei voastre, am să-ți dau ție o șansă să vă salvați. Ai la dispoziție 10 minute să te gândești cum m-ai putea îndupleca să nu distrug omenirea. Eu am să mă retrag în navă să citesc o carte foarte interesantă despre următoarea planetă unde trebuie să ajung.

În mintea mea era o avalanșă de gânduri. Cum aș fi putut eu îndupleca un extraterestru? Ce ne diferențiază pe noi de niște paraziți? Cum puteam eu în doar câteva minute să-i explic ce înseamnă civilizația umană, esența umanității? Să stau eu să-i explic ce-mi mai aduceam aminte de la istorie era mult prea puțin timp. Dintr-o dată m-am luminat. Mi-a picat fisa. Dacă în câteva secunde a învățat românește citind un dicționar, sigur va înțelege multe dintr-o enciclopedie.

Intru repede pe www.elefant.ro de pe telefon. A fost prima librărie care mi-a venit în minte. Tocmai primisem un comunicat pe mail care mă anunța că cea mai mare librărie online din România, Elefant.ro, lansează în premieră „Comanda cu un click”, cea mai rapidă şi mai simplă modalitate de comandă cunoscută în comerţul online. Astfel completând o singură dată adresa de livrare și preferințele de plată, direct din contul de utilizator, informațiile vor deveni setări predefinite și vor fi folosite ulterior pentru fiecare comandă cu un click de pe Elefant.ro

Dau pe căutare și găsesc Enciclopedia concisă Britannica . Exact ce îmi trebuia. Această enciclopedie a devenit sursă de referință pentru orice domeniu de informare. Cele 2512 pagini adăpostesc peste 28000 de articole despre umanitate. Pe Elefant.ro se pot citi primele 20 de pagini a peste 5000 de cărți înainte de cumpărare așa că studiez puțin paginile Enciclopediei, să mă asigur că este ceea ce trebuie și aștept cuminte să vină Bing. Nu a mai durat mult și extraterestru apăru.

– Ei, cum vrei să mă convingi?

– Pentru că omenirea are foarte multe realizări de-a lungul anilor, foarte multe povești de spus, foarte multe personalități care i-au marcat istoria și pentru că am văzut că-ți place să citești, te rog să încerci să înțelegi Enciclopedia concisă Britannica.

În 2 mișcări și 3 beep-uri enciclopedia era terminată. Bing însă părea nemulțumit.

– Aveți o istorie bogată și frumoasă, însă este umbrită de multe războaie și invenții care au făcut mai mult rău decât bine. Sunteți egoiști și nu vă gândiți decât la voi. Sunt foarte puțini cei care iubesc natura, o respectă și încearcă să trăiască o viață cât mai puțin dăunătoare pentru mediul înconjurător. Trăiți doar pentru bani. Totul se învârte în jurul acestora. Duceți o viață monotonă și sunteți blocați în tiparele stabilite de societate, în tiparele stabilite chiar de voi. Vă hrăniți corpul dar uitați de spirit. Nu meritați să vă salvez!

– Stai! Așteaptă! (pulsul meu deja era aproape de maxim; cu coada ochiului am văzut pe costumul extraterestrului un fel de labirint geometric; nu era ceva funcțional; sigur avea doar un rol decorativ; mi-am luat inima în dinți și i-am spus):

– Omenirea nu înseamnă numai războaie și distrugere. Avem nenumărate opere de artă care să ne încânte sufletele. Poate mulți au uitat de acest lucru, dar încet, încet ne putem aduce aminte. Să ne aducem aminte din nou să trăim. Să uităm de ură și de dușmănie. Să ne bucurăm de viață și de întreaga ei splendoare. Să ne bucurăm de micile plăceri ale vieții. Să citim mai mult. Să ne ajutăm unii pe alții. Să ne respectăm aproapele. Să ocrotim natura și mediul  înconjurător până nu este prea târziu.

– Și tu crezi că acest lucru se va întâmpla în curând?

– Trebuie, altfel ne vom autodistruge.

– Bine … vă mai las atunci câteva sute de ani. Mă duc spre următoarea planetă. La întoarcere o să trec iar pe aici. Dacă nu se întrevede nici o îmbunătățire, nu mai primiți încă o șansă.

Și Bing se făcu nevăzut. Oare mă va crede cineva dacă le povestesc ce mi s-a întâmplat? Oare am salvat lumea? Eu unul mă voi gândi mai mult la planetă și voi încerca să mă port mai frumos cu ea. Sper ca și voi să faceți la fel.

O părere la “Cum am salvat eu omenirea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.