Invitat în emisiunea „A IV-a putere”, moderată de Marius Visarion, primarul nostru a simțit că se apropie campania electorală și a aruncat în aer spiritele: vrea transport public gratuit în Ploiești!
Nu știu dacă își dă seama, însă tocmai și-a pus în cap toată lumea care plătea abonamente și mergea civilizat cu mijloacele de transport în comun din Ploiești. În schimb, toți boschetarii și nesimțiții care mergeau fără bilet îl vor idolatriza. Mă bucur că și-a dat seama care este electoratul important.
Astfel, după Lugoj, un municipiu cu doar 40,000 de persoane care a fost primul oraș din Romania care acorda gratuitate totala celor care merg cu mijloacele de transport în comun, Ploieștiul ar trebui să fie al doilea mare oraș din lume ca populație (aproximativ 200,000 de locuitori) care oferă acest beneficiu. Pe primul loc fiind Tallinn din Estonia, cu aproape 420,000 de locuitori, 64 de linii de autobuz, 4 linii de tramvai și 7 linii de troleibuz însumând 744 de km și un parc de 436 de autovehicule pentru un oraș de 159.2 km2. Trebuie menționat că doar rezidenții orașului au transport gratuit, însă și aceștia trebuie să aibă asupra lor un card electronic personalizat pe care-l validează când folosesc mijlocul de transport în comun.
În comparație, Ploieștiul are aprox 60 km2 , 38 linii de autobuz, 2 linii de tramvai și 2 linii de troleibuz și mulți km de drumuri proaste și înguste. Pe lângă acestea, educația și bunul simț al multora lasă de dorit astfel încât o călătorie cu RATP-ul este o adevărată „plăcere”.
Eu sper ca primarul să se mai gândească odată la așa ceva. Nici ei (autoritățile și RATP-ul) și nici populație nu este pregătită transport public gratuit în Ploiești. Eu cred totuși că a fost doar o manevră de imagine. Sunt sigur că toți benzinarii (Petrom, Lukoil, Agip etc.) sunt deja în biroul primarului certându-l de zor. Cum ar fi ca populația Ploieștiului să nu mai cumpere atâta combustibil și toată lumea să meargă gratis cu transportul în comun?
Un răspuns la “Transport public gratuit în Ploiești”
eh, va fi frumos
ps. am pus pe blog la mine cateva poze despre cu lucrarile de reabilitare. chiar vreau sa vad ce se va realiza.