Arhive etichetă: autobuz

în autobuz

Azi, în autobuzul cu ajutorul căruia îmi deplasez dosul aproape zilnic, de la cămin în oraş, s-a întâmplat ceva nemaipomenit. Să vă povestesc mai întâi puţin despre autobuzele de aici. În primul rând, acestea au un program fix. În fiecare staţie e afişată ora la care soseşte şi toate staţiile în care opreşte autobuzul. Programul îl poţi afla şi pe net sau există o carte cu orarul tuturor traseelor care se distribuie gratuit. Aproape mereu sunt respectate orele, cu excepţia zilelor când ninge de nu se mai opreşte.

În plus trebuie să-l anunţi pe sofer apăsând un buton de stop dacă vrei să cobori, altfel nu va opri în staţia respectivă sau nu va deschide uşile de coborâre (aici se urcă doar prin anumite uşi şi se coboară pe altele şi danezii ţin să respecte regula asta cu sfinţenie). Mi s-a întâmplat o dată să trebuiască să merg înapoi o staţie, prin frig şi vânt, pe gheţuş, încărcată cu sacoşe incredibil de grele, pe marginea drumului căci nu exista trotuar, din cauza sistemului lor cu uşile si butonul de stop.

Poţi să-ţi cumperi bilet din autobuz de la tonomate, deci scuza cu nu era tonetă în staţie nu ţine dacă vine nea controloru’. Singurul lucru care nu-mi place e că sunt atâtea curbe, cel puţin pe traseul meu că e imposibil să nu ţi se facă rău, mai ales mie care nu mă am bine cu maşinile în general. Am avut chiar onoarea oroarea într-o dimineaţă să văd cum unui individ i-a cedat stomacul pe ziarul care-l citea.

Să vă povestesc totuşi ce m-a surprins plăcut azi. Autobuzul oprise într-o staţie şi era cât pe ce să plece, când, un călător a sărit din scaun şi l-a rugat pe şofer să deschidă uşile ca să coboare. Acesta a fugit în staţie şi a luat de pe băncuţa de acolo, o poşetă uitată pe care i-a dat-o mai apoi şoferului. După ce am pornit, am văzut şoferul vorbind ceva prin staţia lui. M-am gândit eu că le transmite celorlalţi şoferi să anunţe în autobuze că s-a găsit o poşetă în staţia x. Poate persoana respectivă nu mai era în autobuz, dar oricum sunt sigură că poşeta va ajunge la poliţie şi apoi în mâinile proprietarei. Gestul călătorului m-a uimit cu adevărat, cum s-a gândit el într-o fracţiune de secundă să facă asta… Nu ştiu câţi ar fi reacţionat la fel într-o asemenea situaţie, mai ales în România… Voi ce aţi fi făcut?