ce mă deranjează la o petrecere

– cei care îl huduie pe DJ pentru că vor să schimbe muzica. La o petrecere cu o groază de lume nu te poţi aştepta să se pună doar melodii care-ţi gâdilă ţie urechea;
– tipele bete care se preling pe diverşi indivizi sau care se învârt lasciv în jurul acestora, nedându-şi seama că în „dansul” lor lovesc şi deranjează pe oricine din jurul lor;
– cei care fumează în nesimţire acolo unde e clar specificat să nu se fumeze. Nu toţi agreăm să ne umplem plămânii de fum şi când toţi ceilalţi fumători ies afară pentru o ţigară, n-ar strica să facă şi ei la fel;
– cei care se împing şi se îmbrâncesc încercând să-şi facă loc prin mulţime. Dacă toţi ar fi ca ei am ajunge plini de vânătăi acasă;
– că există şi indivizi care fură la petreceri!! Tre’ să fii cu ochii în patru toată noaptea din cauza lor;
Hmm cred că ar mai fi câteva dar nu îmi vin acum în minte. Lista rămâne deschisă şi oricine e binevenit să o completeze.

3 păreri la “ce mă deranjează la o petrecere

  1. carucioare copii

    ce nu suport eu este cand apar persoane dubioase (necunoscuti) imi amintesc cum in liceu au dat cu spray paralizant, au deschis usa de la intrare sa se faca curent si in cateva secunde toata lumea era afara (miroase a gaze), ma rog telefoanele disparute n-au mai contat

  2. W810i

    Cel mai frustrant e cand te duci cu gandul sa razbuni monotonia acumulata dupa o perioada de munca, iar cand ajungi acolo, petrecerea e si mai monotona.
    Alt lucru enervant (poate mi se intampla doar mie), e ca la petreceri, majoritatea invitatilor sunt baieti. Fetele de obicei, ori sunt cu prietenii, ori sunt in interes de serviciu…

  3. Stampile

    subscriu la faza cu fumatul, e groaznic sa nu fumezi si sa ai in jurul tau indivizi care parca se razbuna pe tigari, stingand una si la 1-2 minute aprinzand alta, iar de adaugat ar mai fi de adaugat conceptia unora: Hai sa mancam si sa bem ca e gratis, chiar daca nu ne e foame sau sete, macar sa facem paguba…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.