Categories
denmark

Informatii pentru viitorii studenti in Danemarca part 1

Am primit de-a lungul timpului mai multe intrebari legate de Danemarca, despre cum e sa studiezi aici, asa ca am hotarat sa postez cate ceva din experienta mea. Mentionez ca eu sunt la Aarhus School of Business la MSc of Finance. (Intre timp Aarhus School of Business s-a unit cu Aarhus University si acum facultatea de numeste Aarhus School of Business and Social Sciences).

1. De ce Danemarca?

Am ales sa studiez aici in primul rand pentru ca cei din EU nu platesc taxele de studii, iar in al doilea rand, pentru ca Aarhus School of Business (ASB) este o facultate prestigioasa aflata pe locul 63 in 2009 in QS World Universities Ranking. (79 in 2011)

2. Ce facultate sa urmez aici?

Iata cateva din universitatile din Danemarca: Aalborg University, Aarhus University, Aarhus School of Arts, Aarhus School of Business, AU Herning, Copenhagen Business School, University of Southern Denmark, Roskilde State University, Technical University Denmark, University of Copenhagen. Mai multe universitati la care puteti aplica prin International Education Center Romania gasiti aici. Eu am apelat la IEC pentru a trimite aplicatia in Danemarca, astfel nu am suportat costurile postale. Cei de acolo sunt foarte amabili si va pot da mai multe sfaturi in legatura cu procedura de admitere. Mai mult, au organizat si o intalnire in Bucuresti cu o persoana de contact de la ASB, in care am primit informatii despre cazare, facultate, despre Danemarca si Aarhus in general.

3. De ce acte am nevoie pentru admitere?

Depinde de fiecare facultate, eu nu va pot spune decat despre admiterea la master la Aarhus School of Business. In primul rand admiterea de face pe baza de dosar. Cerintele pentru admitere sunt o diploma de licenta intr-un domeniu relevant pentru masterul la care vrei sa aplici si un certificat gen TOEFL, IELTS sau Cambridge obtinut cu o anumita nota. Mai multe detalii gasiti aici. Despre actele care trebuiesc trimise in acest dosar si procedura de trimitere gasiti informatii aici.

4. Care e stilul de predare in Danemarca?

Te poti astepta ca profesorii sa fie foarte deschisi si comunicativi. Iti raspund rapid la mailuri, poti programa o intalnire cu ei in biroul lor sau pur si simplu poti sta de vorba cu ei in pauze. La toate cursurile la care am participat profesorii veneau cu prezentari power point pe care le uploadau pe internet cu o zi sau cateva ore inainte de curs, iar studentii in general le printau ca sa le poata urmari mai usor. Se pune accentul pe munca in grup si pe aplicarea cunostiintelor, nu pe memorarea de formule.

Majoritatea examenelor sunt de genul open-book, deci cu toate cartile pe masa si cu acces la internet daca ai laptopul cu tine. Examenul poate sa fie si oral sau take home exam de cateva ore sau zile chiar. Sistemul de notare este urmatorul: -3, 00, 2, 4, 7, 10 si 12, nota de trecere fiind 2. In general manualele pentru cursuri sunt destul de scumpe, dar multi cumpara cartile second hand de la colegii mai mari, le xeroxeaza sau cauta variante pdf pe internet. La ASB un curs tine 1 ora si 40 de minute cu 10 minute pauza.

Masterul dureaza 2 ani. In primele 2 semestre ai cursuri obligatorii, dar iti poti alege si optionale, in al treilea semestru poti sa mergi in exchange la o universitate partenera, poti face un internship sau poti sa urmezi cursuri la alegere tot la ASB, iar in al patrulea semestru trebuie sa scrii lucrarea de dizertatie. De asemenea ai optiunea de a urma scoala de vara. Eu am obtinut si o bursa Erasmus in al treilea semestru la Vrije Universiteit in Amsterdam. Puteti citi mai multe despre aventurile mele in Olanda aici.

5. Unde ma cazez, cam care sunt chiriile?

Eu am obtinut cazare prin kollegiekontoret. Iti faci un cont si alegi niste optiuni in functie de chirie, locatie si apoi treci pe o lista de asteptare. Dureaza destul de mult pana primesti o oferta, dar daca aplici pentru housing guarantee ai prioritate si treaba merge mai repede. Ai voie sa refuzi 3 oferte, dupa care contul tau este sters si trebuie sa-ti faci altul. La inceput se cere un depozit destul de mare, gen 1000 de euro, pe care ii veti primi la sfarsitul contractului daca locuinta e in buna stare. Eu am locuit in Skjoldhoj Kollegiet, la 20 de minute cu autobuzul 4A de ASB si la 30″ de centrul orasului. Aici aveam un bar, un magazin, o gradinita, sauna, sala de sport si terenuri de fotbal si baschet in apropiere. Pentru o camera mobilata, cu baie proprie, bucatarie si living room la comun plateam approximativ 2300 DKK. In pret este inclus si internetul. Primeam deasemenea si un telefon fix, iar convorbirile intre caminele din campus erau gratuite. Conditiile erau bune, singurul dezavantaj era distanta destul de mare fata de scoala si cartierul prin de emigranti pe care danezii il considerau „cel mai periculos din tara”, dar nu era chiar asa, eu n-am avut probleme nici o data. Cazarea se gaseste destul de greu, iar chiriile apartamentelor din centru sunt mai mari, dar puteti gasi colegi de apartament cu care sa impartiti costurile.

6. De ce acte am nevoie o data ce am ajuns in Danemarca?

Residence permit. Cei de la facultate vor organiza un introduction week in care puteti aplica pentru acesta, dar e preferabil sa aplicati mai devreme pentru el la SKAT, deoarece dureaza destul de mult pana vi-l elibereaza, mai ales in perioada cand ajung aici toti studentii internationali. Aveti nevoie de pasaport sau CI si de scrisoarea de admitere la ASB pe care o puteti ridica de la biroul B4. Adresa SKAT este Lyseng Alle 1, 8270 Højbjerg. Dureaza cam 2-3 saptamani sa primiti acest residence permit. Funny fact, skat este autoritatea care se ocupa cu taxele in Danemarca, iar danezii folosesc cuvantul skat si pentru iubita si pentru taxa, acesta insemand si comoara.

CPR. Cu residence permit mergeti la primarie pentru a aplica pentru CPR. Este un numar fara de care nu prea puteti face nimic in Danemarca, aveti nevoie de el pentru a va deschide un cont bancar, pentru un abonament de telefon. Veti primi de altfel si un yellow card pe care este inscris acest CPR, adresa voastra si functioneaza pe post de card de sanatate. Veti primi un doctor de familie la alegere unde va puteti programa pentru consultatii.

Student card. Cu CPR-ul si o poza de tip pasaport mergeti la facultate pentru a va face cardul de student. Aveti nevoie de el la examene sau pentru a va inscrie in organizatia studenteasca SL. Ca membru, puteti primi reduceri, va puteti inscrie la sala de fitness, puteti sa intrati gratuit in clubul din facultate (Klubben) care organizeaza peteceri in fiecare joi noapte si in Social Club, unul din cluburile cele mai frecventate de studenti.

7. Unde sa imi deschid un cont bancar?

Cele mai mari banci de aici sunt Danske Bank, Nordea si Jyske Bank. Eu mi-am facut cont la Danske Bank. Am avut nevoie de acel yellow card si de un act de identitate. Nu costa nimic, dar dureaza si aici destul de mult, cu toate ca unii colegi mi-au spus ca ei l-au facut pe loc. Am primit contractul prin posta dupa 2 saptamani, l-am semnat si l-am trimis inapoi tot prin posta, iar dupa 2 saptamani am primit cardul (master card) si peste 2-3 zile PIN-ul pentru card. Am avut nevoie de cont pentru a plati chiria in principiu si pentru a-mi primi salariul. Daca vrei sa platesti chiria la banca, neavand cont la ei, trebuie sa platesti cam 25-30 DKK in plus, mai putin, daca ai cont si nimic daca o platesti prin internet banking. Am obseravat ca nu sunt asa de multe bancomate sau banci ca in Romania, iar daca vrei sa scoateti bani de la alta banca exista bine-nteles un comision. Nu exista comision de retragere sau la plati in supermarketuri, insa tineti cont ca nu peste tot se accepta acest card, in general unele magazine, baruri, restaurante primesc doar Dankort, un card pe care il au majoritatea danezilor si care nu iti este oferit daca nu ai un job permanent.

Daca aveti euro si vreti sa-i schimbati, recomand o casa de schimb din Hasle care avea un curs bun, adresa este Viborgvej 144, 8210 Aarhus V. In Romania a fost aproape imposibil sa gasesc coroane daneze. Am gasit la Bancpost, iar la BRD trebuia sa faci cerere cu cateva zile inainte, dar cursul este mai putin avantajos ca in Danemarca.

Aici am folosit si cardul in lei ING student din Romania pentru a scoate bani. Nu exista comisioane lunare, iar la orice retragere sau plata in strainatate exista un comision de 10 lei plus 1% din suma retrasa/platita.

Part 2 va urma in functie de comentariile voastre, ma astept la cat mai multe!

L. E. Informatii pentru viitorii studenti in Danemarca part 2

Tinerii care isi doresc sa studieze in strainatate, in Danemarca si nu numai, pot gasi informatii suplimentare la RIUFROMANIAN INTERNATIONAL UNIVERSITY FAIR, organizat pe 17-18 martie la Sala Palatului in Bucuresti, pe 20 martie la CRAFT in Timisoara si pe 22 martie la Hotel Unirea in Iasi.

La RIUF puteti afla informatii despre studiul in strainatate, puteti sa participati la workshopuri si seminarii, sa aflati despre procesul de admitere-cum se realizeaza aplicatia si care sunt criteriile de selectie, detalii despre oportunitatile studentilor internationali, ce metode de finantare sunt disponibile, sa descoperiti oportunitati de cariera si sa va inscrieti la concursuri cu diferite premii. Mai multe detalii gasiti pe pagina www.riuf.ro

80 de răspunsuri la “Informatii pentru viitorii studenti in Danemarca part 1”

multumesc pentru toate precizarile pe care le-ai facut, nu cred ca voi ajunge student in danemarca insa cunosc pe cineva care vrea sa mearga si macar acm stiu sa ii recomand unde sa se informeze

@ Sorin: Daca esti student si mergi la SKAT sa iti faci tax card, vei plati 8% impozit, altfel mi se pare ca platesti 68%.

Salut, sunt si eu student in DK la master in primul an, imi caut de lucru si sunt curios daca stii cat platesti taxe din salariu dupa ce te angajezi? Am auzit teorii diferite si ma gandeam ca tu stii exact. Mersi 🙂

Sunt student in devenire, sunt in clasa a XII-a si vreau sa aplic in Danemarca. Informatiile de aici sunt foarte folositoare

Sunt student in anul II la Automatica si Calculatoare (nu conteaza la ce universitate) si m-ar interesa sa continuu facultatea in Danemarca. Este posibil sa mi se echivaleze cei 2 ani de facultate pe care i-am facut aici? Sau as face bine sa absolv aici si apoi sa plec pentru Masterat in Danemarca? Multumesc

Buna tuturor.

Ma numesc Dani Maris, sunt student in Danemarca si de asemenea reprezentant Scandinavian Study in Romania.

Pentru toti cei care sunt interesati de studiul in strainatate, ma puteti contacta, pe mail, sau pe messenger maris.dany@yahoo.com, si va pot oferi toate informatiile de care aveti nevoie.
Bafta!

Buna!

Sunt studenta in anul 3 si m`ar tenta un master la Aarhus University.Multumim de informatii…ce m`ar interesa pe mine mai mult este daca exista riscul de a nu fi acceptat si in conditii se intampla asta. mersi:)

Buna Roxana!

Mereu exista riscul de a nu fi acceptat, dar daca nu aplici, nu stii ce se va intampla. Fiecare facultate are regulile ei de admitere, deci nu-ti pot da prea multe detalii. Poti incerca sa contactezi pe cineva de la masterul care te intereseaza, sa intrebi daca ai sanse sa fii admisa. La mine a contat sa am anumite cursuri relevante pentru masterul meu, media notelor din facultate si sa am un anumit punctaj la testul de limba engleza.
Eu iti urez multa bafta oricum!

Buna,

As dori cateva informatii in legatura cu studiile in Danemarca. In mare am tot citit pe diverse pagini web si bloguri, am inteles cum e viata, care sunt cheltuielile, cum sunt facultatile si care sunt metodele de predare…. Dar nimeni nu spune cum supravietuieste in primele luni, pana gaseste un job. De unde au avut acei cateva mii de euro necesari la inceput? As vrea sa stiu cum se poate proceda in cazul in care parintii nu au de unde sa-mi dea 3000 de euro cel putin asa dintr-un foc. Se poate face un imprumut, exista vreun fel de finantare?
Daca ai putea sa-mi dai cateva informatii in aceasta privinta ar fi super. Mentionez ca as vrea sa ma inscriu la un program de master la Aarhus Business School sau la Aalborg University.

Multumesc,

Buna Oana,

Nu stiu cum au procedat altii, dar eu am fost ajutata de parinti la inceput. Poti aplica la diverse burse, gen Dinu Patriciu, sau poti face un imprumut la banca de nevoie personale. Nu stiu daca exista unul special pentru studii. Incearca si sa iei legatura cu alti studenti deja stabiliti acolo pe grupuri de facebook si sa-i intrebi pe ei ce joburi au si cum le-au obtinut. O data ajunsa in Danemarca intreaba in stanga si-n dreapta de locuri de munca, pentru ca majoritatea joburilor sunt obtinute prin cunostinte.
Multa bafta!

Buna ziua,Irina!!!Vreau sa te intreb.,daca esti la curent.,aplicatia pentru a incepe masterul in august 2012.,se depun pina la 1 martie ori pina la 1 aprile???Mersi mult de raspuns.

Buna Luminita!

Nu ai specificat la ce fel de master si la ce facultate vrei sa aplici. Daca este pentru Aarhus University, majoritatea masterelor au deadlineul pe 1 martie. Poti afla mai multe detalii aici:

Salutare, sunt student in anul 3 in kinetoterapie si as dori sa stiu, daca stiti vreo facultate pe acelasi domeniu : kineto , fizioterpie, geriartie!
mc anticipat.

buna..banuiesc ce deja e prea tarziu..anul asta, pt septembrie 2012 de fapt, atat la aarhus, cat si a southern denmark a fost 1 aprilie…am aplicat eu la amandoua, si pana acum am fost acceptata la Southern denmark…. aici am vrut, dar astept raspuns si de la aarhus… bafta 🙂

Buna Irina , vin la tine cu o intrebare : Exista vreo specializare pentru muzica electronica? Ceva de genul Mixing Engineer ? Sau Audio Engineer ? App la Trentemoller e mult mai bun originalul .

Danke Schoon

Buna Marius, am cautat un pic si nu am gasit niciun astfel de program in engleza, exista dar numai in daneza.

Buna Irina, da nu-i problema de daneza ca eu invat momentan norvegiana , deci e aceeasi limba numai cu mici diferente .

Ms frumos de raspuns

OK, eu am cautat pe google lydtekniker uddannelse sa gasesti mastere sau cursuri. Dar daca inveti norvegiana, de ce nu cauti atunci programe in Norvegia? 🙂

Pai si acolo e gratuit ? nu vreau la master ci doar licenta , am cunostiinte insa vreau sa le aprofundez:)

Numele meu este Cristina, am intrat la facultate in Koge (Danemarca). Incep pe 3 septembrie si inca nu mi-am gasit cazare.
Ma intereseaza sa stiu daca cunostoasteti pe cineva care sa aibe nevoie de o colega de camera (nefumatoare) sau pe cineva care sa inchirieze o camera la un pret rezonabil in Koge, Copenhaga sau un oras apropriat de Koge la 1 septembrie. Nu conteaza daca apartamentul este mobilat sau nemobilat.
Ce modalitati sunt in a cauta o garsoniera de la distant: forumuri, ziare, agentii imobiliare, asociatii de student.
Va rog sa ma contactati cat mai curand. Email-ul meu este: buggy_bug39@yahoo.com iar facebook-ul meu este http://www.facebook.com/cristina.niculae.12
Va multumesc anticipat.

Da, nu este gratuit, dar atunci de ce te-ai apucat sa inveti norvegiana si nu daneza? Anyway, iti urez bafta, sper sa gasesti ce vrei 🙂

De ce ? pt ca daca inveti norvegiana deja ai invatat 70 % din daneza si suedeza, Vechea nordica este limba din care s-a dezvoltat daneza, suedeza, si islandeza, deci daca se invata norvegiana deja ai un avantaj major de intelegere si invatare.msmsmsms

Buna Irina. Am si eu o intrebare. Care e data limita de inscrierept. studentii din strainatate? Planuiesc sa dau examenul CAE in sesiunea din martie iar rezultatele vor veni prin iunie/iulie si. Presupunand ca-l iau, ce fac daca data limita e, sa zicem martie/aprilie? va trebui sa astept anul urmator?

Buna Adeltina,

Nu ai precizat la ce facultate vrei sa dai, data limita difera la fiecare facultate si de obicei e postata pe site-ul universitatilor.
Eu te sfatuiesc sa cauti o persoana de contact la biroul de admiteri si sa-i explici situatia ta. Te pot accepta cu conditia sa-ti iei examenul CAE. Ia totusi in calcul si data de incepere a facultatii, daca incepe in august si tu astepti pana in iulie rezultatul, vei avea timp putin sa-ti planuiesc cazarea si zborul.
Multa bafta!

As fi vrut sa fac si eu o facultate in danemarca dar timpul a trecut, de resurse financiare nu am dispus…of, asta este. Mult succes noilor boboci, oricum daca vrei sa inveti faci carte oriunde, mai putin in Romania:)
La Koge exista fete frumoase?:)

Eu unul chiar eram interesat sa fac o facultate intr-o tara nordica (Danemarca sau Norvegia).
Multumesc de informatii 🙂

Cam care ar fi petul unei garsoniere decente in Danemarca? Multumesc anticipat!

foarte bun articolul si folositor…multe informatii nu am gasit in alta parte

Sunt foarte bucuros ca am gasit acest articol pe internet. Daca totul va merge bine atunci sora mea anul viitor va studia in Danemarca. Am reusit sa gasim mai multe informatii folositoarea legat de Danemarca in acest articol, despre care inca nu am avut cunostinta. Multumim mult pentru aceste informatii !

Timpul facultatii a trecut pentru mine, insa vad ca tinerii de azi doresc sa studieze in strainatate si pentru oportunitatile pe care le au dupa absolvire. Orice ajutor pentru ei e binevenit.

Am o prietena care studiaza in Danemarca si e foarte incantata. Merita orice ban cheltuit.

Nu vreau sa fiu carcotas, eu nu m-as duce sa studiez in Danemarca, nu cred ca e o tara cu traditie ca Franta, Anglia. Poate ca nu sunt suficient informat.

Nu m-as duce sa studiez niciodata in Danemarca, as prefera Anglia mai mult.

Multumesc pentru informatiile publicate, au fost de mare folos. Este sau va fi cineva de aici student in herning sau esbjerg?

Suna bine si promitator.Acuma ramane de vazut si interesul acordat de elev.Foarte folositor articolul mai ales pentru cineva care ia in considerare Danemarca pentru a continua invatamantul.

Cam de cati bani ai avea nevoie la inceput(aproximativ),ce limba ar trebui sa cunosti(eu stiu doar in engleza) si facultatile de ajuta cu acomodarea la inceput si dupa facultate ei te ajuta cu un loc de munca sau esti pe cont propriu.

Multumim pentru informatii, asteptam si alte articole pe aceeasi tema.
Apropo Irina, vreun fat-frumos as gasi pe acolo:)? Daca mi-ar garanta cineva,as pleca maine!

Buna Razvan,
Daca cunosti engleza iti este de ajuns pentru inceput, pentru ca danezii o stiu foarte bine. Daca vrei sa ramai aici, va trebui sa inveti limba. Facultatea nu te ajuta cu locul de munca, cel putin cea la care am fost eu nu m-a ajutat si nici cu acomodarea. De bani nu as putea sa-ti spun de cat…dar iti spun ca majoritatea acomodarilor vor un depozit destul de mare(in jur de 1000 de eur dar depinde si de marimea camerei/apartamentului).

Buna Irina,
As avea cateva intrebari, daca ai vrea sa imi raspunzi ar fi foarte dragut.
Sunt eleva in clasa a XII-a nu am nici un examen gen Cambridge, TOEFEL, etc. dar urmeaza sa dau bacul la engleza unde primesc o diploma valabila 6 luni. Ar putea fi de ajuns doar aceea pentru admiterea la facultare? Mentionez ca vreau sa intru la o facultate business, relatii internationale sau chiar medicina.
La facultati se intra pe baza de nota de la bac? sau media anilor de scoala?
Cam pe ce data se face inscrierea de obicei? nu la o facultate anume.
Multumesc anticipat!

Buna Irina !

Sunt student in anul III la ASE(Marketing) si as vrea sa urmez un master in Danemarca la Aharus Business School tot pe profilul Marketing… Am citi pe-acolo tot ce trebuie insa nu am inteles care este termenul limita pentru a aplica(pentru inceperea masterului in 2013), si daca se sustine vreun examen/admitere. Mersi frumos

sunt studenta anul 1 la managementul turismului ,ce poti sa-mi spui despre internship.trebuie sa aplic in vara acesta si nu stiu unde si cum.multumesc

Dar poti sa-l gasesti oriunde, nu neaparat in alta tara :))

Buna Irina! ma intereseaza si pe mine sa fac masterul in dk la Aarhus School of Business dar nu stiu….dupa terminare lui se gaseste de munca in dk? sau il fac degeaba ca si in Romania…

foarte folositor acest articol. o sa-l recomand unui prieten care se chinuie de 4 luni sa plece in danemarca!

De garantat, nu iti garanteaza nimeni!
Cum iti este si norocul cand ajungi acolo (daca ajungi).
Cat despre feti-frumosi, da, posibil sa gasesti! :)))….

Buna Stefana,

Cred ca ar trebui sa dai unul din examenele oficiale gen Cambridge, pentru ca acestea sunt recunoscute international. Poti eventual contacta facultatea pe care o vei alege sa-i intrebi daca accepta acea diploma de la bac.

Nu stiu sa-ti spun despre alte facultati, dar a mea nu a luat in calcul notele prea mult, a contat sa am anumite cursuri pe care le considera ei necesare sa pot urma masterul aici.

Aici regulile pot sa difere de la facultate la facultate..asa ca te sfatuiesc sa intrii pe site-urile facultatilor si sa cercetezi mai mult.

Bafta!

Buna, sincer habar nu am cum poti cauta un internship pentru ce faci tu. Incearca sa cauti pe net firme care ar putea fi interesante, gen agentii de voiaj, hoteluri..stiu eu si vezi daca au anunturi de joburi pe site, sau le poti trimite direct CVul tau si un cover letter sa-i intrebi daca nu au nevoie de un intern.
Bafta!

Buna! Se gaseste, nu e imposibil, dar e destul de greu. Depinde si cum ai norocul 🙂

Foarte fain siteul, ma bucur ca l-am gasit. Am vazut si cateva locatii pe care merita le vizitez cand voi ajunge in Danemarca. Am un prieten acolo si am tot spun ca ma voi duce.. sper sa reusesc anul asta! N’am fost niciodata cu feribotul! 🙂

partea I si partea a II-a? nu ai mai intrat de ceva timp pe blog, se pare!!!

Asa gandeam si eu: de ce Danemarca?! Dar, citindu-ti sfaturile, sunt din ce in ce mai aproape de aceasta tara!

Am o nepoata care se pregateste in Danemarca, o sa-i arat acest site pentru ca in mod sigur o sa gaseasca mai multe informatii utile. Acest site e plin de informatii despre Danemarca, e foarte util, mai ales studentilor. In mod sigur nu a fost usor sa culegi toate informatiile astea, felicitati !

este bine de stiut, personal, multumesc frumos pentru toate informatiile.

Multumesc din suflet pentru informatii. Am un nepot care termina la anul liceul si ma tot intreaba unde s-ar puta duce la facultate in strainatate… O sa aprofundez si eu si cred ca Danemarca este alegerea perfecta.

buna sant romanca dar am terminat scoala an grecia si acum as vrea sa fac facultatea an ro. care e media minima ca sa intru an facultate?!

invatamantul de la noi din tara are o calitate din ce in ce mai proasta si daca vrei sa faci o facultate pentru a invata ceva este necesar sa pleci din tara

Buna…in septembrie incep cursurile si inca nu am gasit cazare…ma poate ajuta cineva cu niste link-uri sau poate stiti pe cineva care tot asa pleaca acum la studii si cauta coleg de apartament? Multumesc.

Buna Irina !
Vreau sa aplic la master in Danemarca, dar sunt foarte confuza cu echivalarea/recunoasterea studiilor mele facut in Romania.
Pentru a aplica la master trebuie sa am si diploma de bac? Unde sa ma duc ca sa pot transforma aceste documente eligibile(am citi ceva de apostilare, supra-legalizare) pt un master in Danemarca? Stii ceva despre asta? 🙂
mersi frumos

ai dreptate. in cazul in care ma voi decide sa merg acolo voi mai citi inca o data acest articol.

Ma bucur foarte mult ca am citit aceste lucuri, si ma bucur ca le-ai impartasit cu noi.

Ai dreptate. Mie mi-au fost de foarte mare ajutor toate aceste detalii

Multam fain pentru detalii. Am un nepot care sa pe ganduri si nu stie ce facultate sa aleaga. Poate totusi se orienteaza pentru in strainatate, o sa-i transmit si lui pagina ta

Buna Irina,

In primul rand, merci frumos de toate infromatiile oferite, mi-au prins tare bine, inca de cand abia ma decisesem sa vin in Danemarca pt. master.

As vrea sa te intreb ceva referitor la angajare: am primit de la un posibil viitor angajator, un formular in care imi spune toate actele de care an nevoie pt formalitatile de angajare. Printre acestea, se afla si Kopi af straffeattest (cazier judiciar). Eu sunt deja in danemarca pt studii, am yellow card-ul facut… asa ca as vrea sa te intreb daca stii cum si de unde pot obtine acest cazier. Se poate elibera de la politia de aici?

Buna! Sunt in clasa a XI-a si mi-ar placea sa studiez in Danemarca. Pentru ca materia mea preferata este chimia si nu as vrea chiar la medicina, am pus ochii pe aceasta specializare http://www.baaa.dk/. Mi-as dori sa aflu niste pareri generale din partea celor care studiaza aici si daca se poate gasi un loc de munca in domeniu,dupa terminarea facultatii.

Buna Alexandra,

Scuze ca raspund atat de tarziu, da, te duci la politie si ti se elibereaza acolo pe loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.