Există momente în viaţă când trebuie să uiţi de tot şi de toate şi să-ţi răsfeţi partenerul cum poţi mai bine. După câteva luni în care am avut destul de mult de lucru cu micuţa noastră, am simiţit că avem nevoie de un weekend doar pentru noi, ca să ne mai revenim puţin.
N-am vrut să plec foarte departe, ca să fim totuşi aproape de casă în caz de probleme şi am început să caut în secret, fără să ştie Elena o locaţie pe valea Prahovei unde să ne petrecem un weekend romantic. Am început căutările cu prima condinţie, să fie un hotel de 5 stele. Am înjurat toate agregatoarele locale de oferte şi de hoteluri, nu am gasit nimic. Pentru ele, 4 stele = 5 stele. Am căutat apoi pe TripAdvisor şi pe Booking. Foarte greu să găseşti hoteluri pe Valea Prahovei. Trebuie să stai să le cauţi în fiecare staţiune. Şi am tot dat şi am to căutat până am ajuns la Sinaia (staţiunea favorită a soţiei). Intru pe TripAdvisor pe Sinaia şi în ordinea recomandărilor, cel mai bun hotel apare Ioana Hotels, cu peste 100 de review-uri . Citesc întâi review-urile cu steluţe puţine … şi nu găsesc în ele nimic să mă deranjeze. Review-urile de 5 steluţe sunt de la persoane reale şi când vezi americani, londonezi, spanioli sau canadieni super încântaţi de acest hotel … te apuci să cauţi mai multe despre hotel.
Mă gândesc … cum poate o cameră să fie romantică … cu un şemineu şi un jacuzzi, nu? Mă enervez iar pe agregatoare şi pe TripAdvisor că dacă le selectez la facilităţi îmi apar o groază de hoteluri care au aşa ceva la pentru toată lumea, nu personale, în cameră. Aşa că intru pe site-ul oficial Ioana Hotels şi verific camerele. Pe lângă apartamentele mai mici sau mai mari, cu sau fără zonă spa, dau peste Romantic Room, cameră dublă cu şemineu şi Jacuzzi. BINGO! Îmi clătesc ochii cu fotografiile şi cu turul virtual şi decid că e cea mai bună soluţie.
Am conversaţie foarte rapidă şi eficientă prin mail şi prin telefon cu d-nul Octavian Birău, marketing manager şi reuşesc să găsesc 2 nopţi libere la Romantic Room în perioada în care ne convenea nouă. Am stabilit toate detaliile legate de plată/factură şi pun la care încă o surpriză, pe care am descoperit-o pe site-ul celor de la Ioana Hotels. Chiar dacă plata pentru rezervarea s-a făcut puţin cam târziu (nu din cauza mea), am avut parte de înţelegere şi totul a fost OK până la urmă.
Când am fost sigur că totul este aranjat, cu o zi înainte să plecăm i-am spus soţiei de surpriză, că mergem la munte, la o pensiune mică de pe drumul spre Cota 1400. Ea s-a uitat la pensiune pe internet … nu a fost foarte încântată, dar i-am spus că trebuie să caut mai din timp … că acum în sezon toate sunt ocupate. Şi aşa am mers până am ajuns în parcarea de la Ioana Hotels şi i-am dezvăluit prima surpriză. O să stăm la un hotel de 5 stele!
Pe afară, hotelul nu prevesteşte suberbitatea din interior. Dacă vă uitaţi pe Google Maps, cu Street View, o să vedeţi doar un şantier, pentru că este construit foarte recent. Este puţin cam departe de centru oraşului Sinaia şi e cam mult de mers pe jos, aşa că cel mai bine este să aveţi o maşină. E însă la 10 minute de mers pe jos de Telegondola … cea ce a fost excelent. La recepţie, totul era deja aranjat şi achitat, însă pentru că am ajuns puţin cam devreme, am fost invitaţi să servim o cafea în Focus Lounge, pe niște canapele de vis. O cameră plină de canapele confortabile aşezate în jurul unui şemineu modern în care ardea focul. Nici nu ne-am dat seama când a trecut aproape o oră de când stăteam acolo. Am văzut târziu că se puteau citi acolo ziare în format clasic sau pe E-reader.
Am fost conduşi până în camera 200 de la etajul 2. Când am deschis uşa la Camera Romantică, am văzut sclipirile din ochii soţiei. Totul arăta extraordinar: culorile, mobilierul, decorul, dotările. În mijloc, aştepta următoarea surpriză a mea: trandafirii, şampania şi tortul (special pregătite pentru noi, contra cost, am discutat înainte ). O să încerc să prezint puţin camera:
În primul rând este foarte spaţioasă, aş putea spune chiar imensă. Cu toate astea, este foarte bine încălzită. Noi am mai închis din calorifere … că stăteam în şort şi tot muream de cald. Totul este foarte curat şi n-am găsit o urmă de praf! Mocheta din cameră este un crem foarte deschis şi este fără nici o pată. La intrarea în cameră mă aşteptam să fie gri, dar era la fel de curată ca în centrul camerei. Cred că cei care au stat aici au folosit intens patul … şi s-au plimbat mai puţin pe potecile din pădure … Patul imens, cu saltea SERTA şi vreo 6-8 perne, era super confortabil. Nu scârţâia de loc, deşi cu siguranţă a fost pus la multe încercări. Pilotele foarte curate şi călduroase (cred că erau de la IKEA). Pe jos era o blană interesantă, care echilibra puţin atmosfera modernă dată de mobilierul foarte deschis la culoare. Cele 2 fotolii din apropierea şemineului erau de efect … dar nu foarte confortabile. Şemineul este unul modern, funcţionabil (după cum se poate vedea în fotografia de mai jos) … dar care nu părea să ajute prea mult la creşterea temperaturii în cameră. Oricum, arăta super OK şi am reuşit foarte uşor să fac focul (dar puteai să chemi de la recepţie pe cine să-l aprindă). În cameră nu se fumează şi nici nu există un balcon … aşa că pentru unii s-ar putea să fie un inconvenient. Priveliştea nu este una deosebită, aşa cum se vede în fotografii, dar cine stă se se uite pe geam cu un asemenea pat …
Baia este una deosebită şi nu există o ușă despărţitoare. Mobilierul modern şi foarte curat. Gresia este încălzită prin pardoseală şi cele 2 calorifere sunt super suficiente pentru a menţine o atmosferă încinsă. Produsele oferite sunt de la L’ Occitane şi i-au plăcut tare mult soţiei. Cada verde semitransparentă este destul de mare şi are incorporat un sistem jacuzzi foarte interesant (acum este unul mai nou și mai performant, față de cel din fotografiile mele, de anul trecut). L-am testat de mai multe ori. WC-ul este în spatele unei uşi şi este confortabil cu o mică problemă însă, o să vă spun la finalul articolului.
Dotările camerei nu se lasă mai prejos: un mini frigider burduşit cu tot ce vrei la preţuri de 5 stele însă; un Sistem Home Cinema LG HT355SD, 300W, cu boxele din spate legate exact pe tăblia patului, la care se pot viziona DVD-uri de la recepţie sau filmele proprii de pe USB; un LCD LG 32LH250C special pentru hoteluri, cu imagine de deschidere personalizată şi cu UPC DIGITAL cu o groază de canale, printre care şi HBO şi unele XXX full day; un Expressor Lavazza Blue LB 1000 îţi poate satisface poftele la orice oră. În caz că eşti luat pe nepregătite, poţi lua în drumeţie încălzitoarele de corp şi mâini din cameră (contra cost) sau poţi folosi umbrela imensă din dulap.
Serviciile sunt ireproşabile. Toată lumea este super amabilă şi încearcă să te ajute orice problemă ai avea. Curăţenia este desăvârşită şi chiar dacă nu am lăsat prosoapele să fie schimbate (doar stăteam 2 nopţi) cele folosite au fost înlocuite . Într-o seară am fost sunaţi dacă dorim să vină cineva să aprindă şemineul sau dacă dorim ca a doua zi să servim micul dejun în cameră.
În preţul camerei este inclus şi accesul la sauna şi jacuzzi-ul de 2 persoane din cadrul centrului SPA. Se face programare şi sunteţi sigur că nimeni nu vă va deranja. Pentru cei care vor să se relaxeze după o zi de schi, se pot face şi diverse masaje conform ofertei.
Internetul wireless este gratuit doar în spaţiile publice ale hotelului. În cameră costa 12 lei/oră sau 40 lei pentru întreg sejurul. Un mic minus din partea mea pentru acest lucru pentru că am fost la pensiuni de 2 stele cu 100/lei pe noapte şi aveau wireless gratuit super rapid.
Pentru cei care vin cu micuţii, există Ioana Jungle Playroom, o cameră super frumos amenajată pentru copii, cu o groază de jocuri şi activităţi care să le menţină interesul ore bune. Imediat lângă, au şi o toaletă pentru cei mici, foarte colorată şi atrăgătoare, cu vas de wc şi lavoar pe măsura lor.
Restaurantul Forest este unul deosebit. Printre brazi, au reuşit să facă un loc foarte interesant de lua masa. Nu a fost frig, cum am văzut în câteva review-uri iar servirea a fost destul de rapidă. Bucatele şi preţurile sunt pe măsura unui restaurant de 5 stele. Din păcate, am prins o perioadă în care se făceau ceva renovări şi nu am beneficiat prea mult de bunătăţurile care se prepară acolo. Poate ne lămurim mai bine într-un alt sejur, poate vara. Puteţi încerca eventual şi restaurantul Stâna Regală, situat în Poiana Stânii, care este parte integrantă din Cabana Stâna Regală deşi noi n-am mai avut timp să ajungem şi pe acolo.
Per total, este un hotel pe care îl recomand cu mâna pe inimă celor care vor să scape câteva zile de monotonia cotidiană şi vor să şi impresioneze puţin pe cei dragi. Un hotel de nota 10.
Ca să nu credeţi că acesta este un articol plătit o să vă spun şi ce nu mi-a plăcut:
1. Internetul nu este gratuit în camere. La sutele de lei pe care le plăteşti, să mai fie nevoie să plăteşti 40 de lei pentru a avea întreg sejurul internet în cameră mi se pare foarte neinspirat. Ce poate face omul pe internet într-un asemenea hotel? Să se laude, normal. Să dea check in pe Facebook, să pune fotografii pe Instagram sau mai ştiu eu unde, să scrie un review pe Amfostacolo sau pe TripAdvisor, într-un cuvânt, să promoveze hotelul. Mai verifică un mail sau mai scrie un articol pe blog … poate să se joace puţin. Doar nu o să stea să descarce nu ştiu câţi GB de informaţii, nu? Eu zic că wireless-ul free în cameră aduce un profit mai mare decât acei 40 lei. Eventual dacă tot există infrastructura informatică cu parolă, se existe o limită de trafic decentă pe zi.
2. În WC, iarna este frig de mori. De la 28 de grade cât aveam în cameră, la WC erau doar 18 (vezi fotografia de mai jos). Şi oricât de încinşi am fost, tot n-am reuşit să ne obişnuim. Şi cu uşa deschisă tot timpul, nu au fost mai mult de 19-20 de grade. Cine a proiectat clădirea … are un mare minus aici! Nu au pus nici o sursă de căldură în WC-ul camerei romantice. Nu cred că este aşa şi în celelalte camere, pentru că n-am văzut pe nimeni să se plângă.
Cu aceste mici neplăceri, tot recomand Ioana Hotels pentru o escapada romantică pe Valea Prahovei şi sper să se rezolve problemele până la viitoarea vizită.
L.E. Am primit deja pe mail că problema cu încălzirea la WC s-a rezolvat.
2017 edit: Jacuzzi-ul a fost înlocuit cu unul mai nou și mai performant. Îl puteți vedea în fotografiile de pe booking. De asemenea, meniul s-a mai schimbat.
13 răspunsuri la “Ioana Hotels – Weekend romantic de vis”
Superb hotel!!
Arata binisor.
Eu cu sotia mergem destul de des in Valea Prahovei, insa pana acum de fiecare data ne-am cazat altundeva. Cred ca dupa articolul tau vom incerca acest hotel, conform vorbelor tale merita incercat !
Arata foarte bine hotelu si privelistea e superba
Arata foarte bine, doar ca si preturile sunt pe masura.
ara foarte bine
intr-adevar, arata fantastic. sunt sigur ca v-ati simtit foarte bine. Si semineu.. ooof.
Frumos, de curiozitate cam cat e pretul pe noapte?
Dormitoarele arata superb!
528 RON în timpul săptămânii şi 572 RON în weekend
Arata extraordinar! Si mai mult ca sigur isi merita bani. E bine ca din cand in cand sa va faceti timp si pentru voi , va incarcati bateriile!
Sampania si tortul au fost comandate la ei ? Si daca da, la ce pret au fost? Ca pe site nu am gasit nimic de genul asta.
Discuți direct cu ei. Acestea sunt incluse la diverse pachete cum ar fi: Daca n-ai timp sa faci pregatirile singur … nu sunt extraordinar de scumpe.