Cu fiecare cumpărătură, salvăm împreună pădurile virgine ale Şincii

Era o dimineaţă răcoroasă de iunie. Vântul adia uşor şi păsărelele închinau triluri soarelui care se ivea printre copaci. În depărtare se aude un cocoş de munte care anunţă zorii unei veri timide, care îşi face încet încet apariţia în pădurea Şincii. Căldura soarelui încă nu avea puterea să încălzească pâmântul împânzit de vegetaţia de un verde crud. Roua mângâia uşor fiecare frunză şi o pregătea pentru o noua aventură. În bârlogul meu era cald şi bine dar era prea de vreme să ies. Aerul curat al pădurii îţi umple plămânii cu vitalitate. Totul este atât de calm şi de frumos încât visele mă iau prin surprindere pe meleagurile lor.

Soarele deja trimitea raze plăcute de lumină şi căldură printre ramurile copacilor seculari cu diametrul de peste doi metri și înalți de peste 50 de metri. Trilurile dimineţii erau acum mult mai calme. Un stârc cenuşiu traversă orizontul grăbit. Din cuibul protejat bine de predători se auzeau glasurile înfometate ale puilor. Broasca pe care o aducea mama era un ospăţ pe cinste. După un aşa somn odihnitor, parcă şi mie îmi surâde ideea unui prânz copios. Mă urnesc cu greu şi o iau agale prin pădure. Îmi place să mă plimb. Covorul de vegetaţie îmi gâdilă tălpile într-un mod atât de plăcut încât drumul este o plimbare relaxantă. Când am ajuns aproape de izvorul meu preferat, am văzut un râs care se uita atent la orice mişcare din jur. Doar-doar o sări de undeva dintr-o vizuină prânzul. Apa cristalină izvorâtă din inima muntelui surâde jucăuş soarelui într-un susur armonios şi dulce. Hora micilor valuri îţi dezmiardă privirea iar limpezimea apei îţi bombardează papilele gustative cu energie.

Îmi continui traseul spre locul în care ştiam eu că trebuie să găsesc ceva de mâncare. Dintr-o dată, aud foşnetul pădurii mai puternic, mai intens. Din depărtare se auzea cineva apropriindu-se. Din fire nu sunt sperios, dar parcă nu era o singură fiinţă apropiindu-se. Mai bine precaut, mă retrag într-un loc mai ferit. Printre ferigile măreţe se văd siluetele gri ale câtorva lupi. Nu înţeleg cum de se plimbă la această oră, probabil au fost deranjaţi de ceva. Deşi 350 de hectare ar putea părea mult, lupii au nevoie de un teritoriu de aproape 10 ori mai mare decât mine. Locurile liniştite din această pădure se împuţineză pe zi ce trece. Defrisările oamenilor reduc habitatul nostru constant. Mâncarea se găseşte din ce în ce mai greu. În locul cunoscut unde am mâncat de multe ori de mi-a plesnit burta … acum nu mai e aprope nimic.

Mă îndrept spre locul unde am descoperit că oamenii tot lasă bunătăţuri. Nu ştiu dacă sunt pentru mine sau de ce fac asta … dar e un „vânat” uşor. Trec pe lângă creasta care înfrânge gravitaţia şi de secole stă agăţată parcă cu un fir imaginar de bolta cerească. Un grup de capre negrea parcă dansează pe stâncile ascuţite ca pumnalul. De multe ori am încercat să ajung la stupul cu miere din zona aceea … dar niciodată n-am reuşit să-mi înfrâng frica de înălţime. Caprele se caţără cu o asemenea agilitate încât poţi pierde ore întregi admirând salturile acrobatice şi periculoase. Un pas greşit şi totul se poate sfârşi tragic.

Aproape am ajuns. Mirosul bunătăţilor puse de oameni îmi fac stomacul să se cutremure. Îi simt de la depărtare. Stau ascunşi într-un copac scobit. Mi-a trecut de câteva ori prin cap să văd dacă nu cumva mai au şi alte delicatese pe acolo dar îmi este frică. Poate se sperie şi fac ceva necugetat. Mă rezum la dulcegăriile lăsate prin scorburile din poiană. Parcă aş merge la magazin, fiecare conţine altceva. Devorez rapid tot ce găsesc şi mă îndrept spre bârlog. E deja cam târziu şi nu-mi place să merg noaptea. Am auzit uneori zgomote asurzitoare şi de fiecare dată când se făcea un pic de linişte, se auzea un copac doborât la pâmânt. Pădurea parcă gemea la fiecare exemplar secular care muşca din sol.

Am grăbit pasul cât am putut. Bârlogul însă nu este chiar atât de aproape de „supermarket”. Soarele îşi aruncă ultimele raze printre stejarii măreţi ai pădurii. Roşul aprins înconjoară atmosferă într-o aură de linişte. A fost o zi interesantă în micul paradis numit pădurea virgină Şinca. Culcuşul pare atât de confortabil după aşa o lungă plimbare încât luna nici nu şi-a făcut apariţia şi eu deja tropăi în lumea viselor. Din când în când, liniştea adâncă este fulgerată de un strigât înfundat al unei bufniţe. Totul este calm. Mâine mă aşteaptă o nouă zi în paradis.

(Pagină din jurnalul unui urs brun din pădurea Şinca, judeţul Braşov)

În prezent, eco-regiunea carpatică încă mai găzduieşte 322.000 hectare de păduri virgine, dintre care marea majoritate, 250.000 ha, sunt în România. Dar, cu toate că ne mândrim cu cea mai întinsă suprafaţă de păduri virgine din regiune, doar 18% din ele au un oarecare statut de protecţie, prin faptul că sunt incluse în arii protejate. Un procent şi mai mic se bucură de protecţie integrală. Restul, de peste 80%, nu au nicio formă de protecţie şi sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal.

În prezent, WWF luptă pentru obținerea statutului de protecție integral atât pentru Pădurile Șincii, cât și pentru toate pădurile virgine din România.

Garanti Bank desfăşoară o campania „Cu fiecare cumpărătură, salvăm împreună pădurile virgine ale Şincii” prin care banca donează, în numele fiecarui client care solicită un card de credit WWF Bonus Card (primul card de afinitate eco din România), 90 lei catre organizaţia de mediu World Wide Fund for Nature (WWF). Pe lângă cei 90 RON, făcând cumpărături cu el, 0,5% din valoarea achiziţiilor este redirecţionat pentru sprijinirea proiectelor WWF. Acest procent este suportat de către Garanti Bank, posesorul de card nesuportând nici un cost.

Odată cu obţinerea cardului, primii 350 de noi posesori WWF Bonus Card vor primi spre adopție un ursuleț de pluș WWF, alături de un certificat care să ateste calitatea de susținător al pădurilor Șincii, casa ursului brun.

Astfel prin simpla folosire a cardului WWF Bonus Card, iubitorii naturii au posibilitatea de a se implica în conservarea naturii şi de a contribui în mod direct la îmbunătăţirea mediului în care trăiesc, prin susţinerea proiectele derulate de WWF in Romania, printre care şi programul de protejare a pădurilor virgine ale Şincii, astfel încât să ne asigurăm că ţara noastră va putea păstra ca moştenire câteva păduri, printre puţinele de pe planetă unde natura este intactă şi îşi urmează cursul firesc.

Ursul brun, capra neagră, râsul, lupul, cocoşul de munte, stârcul cenuşiu şi alte multe specii vă mulţumesc că aţi citit acest articol scris din suflet.

Fotografiile utilizate în acest articol au fost realizate de Mircea Struţeanu şi au fost preluate de pe pagina facebook WWF România.