Ice Bucket Challenge fără circ

Se pare că nu se poate stabili clar când a început nebunia cu Ice Bucket Challenge, cert este că a ajuns un fenomen internațional destul de rapid. Pentru asta, trebuie lăutați la maxim cei care au avut această idee de promovare.

The ALS Association este o organizatie non-profit din USA care luptă pe toate fronturile pentru persoanele diagnosticate cu ALS (Amyotrophic lateral sclerosis – Scleroză laterală amiotrofică). De la cercetare, servicii de îngrijire și paliative până la educare publică, asociația încearcă să ofere pacienților și famiilor acestora o viață mai bună.

Scleroza laterală amiotrofică (sau boala Lou Gehrig) se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, ce comandă muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă, invalidantă, fatală – mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul. Cauzele maladiei sunt necunoscute, însă se ştie că circa 5-10% dintre bolnavi prezintă o formă moştenită a acesteia. De la apariția simptomelor, decesul apare în aproximativ 3-4 ani. Boala apare cel mai frecvent între 40 și 60 de ani, dar și la cei mai tineri sau mai în vârstă poate apărea. La o populație de 318,622,000 persoane, în USA sunt înregistrate aproximativ 30.000 de pacienti. Dacă ar fi să extrapolez, s-ar putea ca în România să existe vreo 2000 de persoane cu ALS.

Toată nebunia cu Ice Bucket Challenge a luat amploare de îndată ce vedele au început să accepte provocările. La început, regula era să donezi 10$ dacă ți-ai pus și găleata cu gheață în cap sau să donezi 100$ dacă nu accepți provocarea. Apoi toată lumea a început să facă „circ” și să-și toarne în cap apa cu gheață, fie că donează sau nu. De la vedete de prim rang, până la oameni obișnuiți, foarte mulți au început să posteze pe rețelele de socializare isprăvile cu Ice Bucket Challenge.

Dacă vedetele au de câștigat puțină publicitate, nu-i înțeleg pe oamenii obișnuiți de ce și-ar turna o găleată cu apă cu gheață în cap (eventual nici să nu doneze). Cine ar vrea să mă vadă pe mine făcând așa ceva? Voi? Luați de aici:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=cVU5BubfsBA]

Doar nu credeați că-mi voi turna apa în cap, nu?! Sunt atâtea lucruri de făcut cu apa …

Campania asta are totuși și o parte bună. Sper eu că va îndemna oamenii să doneze. Pentru ALS sau oricare altă organizație non-profit care are nevoie de donații, din RO sau internațională. Eu am donat cât am putut pentru ALS, SMURD, Salvați Copiii și Crucea Roșie. Sper ca lumea să înțeleagă că important este să donezi, nu să-ți torni apă în cap.

Pe această cale doresc să trag puțin de urechi și toate fundațiile, asociațiile, federațiile și uniunile din România care au site-uri de toată jena și nici măcar un cont afișat, nu mai zic de donații online prin card sau PayPal. Registrul național ONG afișează că există în RO 68.316 asociații, 18.061 de fundații, 1028 de federații, 705 uniuni + alte 362 asociații și persoane juridice. Oare câte dintre acestea chiar fac ce au declarat la înființare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.