Tineri care trebuie promovaţi

Începând de astăzi, lansez o nouă categorie aici pe blog.  Cum am scris şi în articolul precedent despre educaţie, copiii talentaţi din şcoli sunt mult prea puţin promovaţi, apreciaţi şi încurajaţi. Ei sunt viitorul, dar noi nu-l vedem de pădurea de uscăciuni. Aşa cum am scris cu mare plăcere despre lansarea volumului de poezii a lui Rareş Fogaş, astăzi vreau să vă atrag atenţia unei colege, prezentate chiar de el la un blogmeet.

Este vorba de Cristi iar blogul se numește „Cronica lui Cristi”. Câteva cuvinte scrise chiar de ea:

Inițial, a fost „Teatime Thoughts” („Gânduri de la ora ceaiului”), deoarece am vrut să fie ceva ușor, de citit într-o pauză, într-un moment de relaxare. Ceva care să scoată din rutină.

Cronica lui Cristi este un blog relativ tânăr, al cuiva căruia îi place să scrie, când poezie, când ne-poezie, al cuiva care dorește să cunoască multe (și mulți) și să se cizeleze. Al cuiva care, la 18 ani, încă încearcă să se obișnuiască într-o lume care se desface din ce în ce mai mare la fiecare pas. Al cuiva care știe să râdă și să plângă și să se bucure de întâmplarea momentului.

Și, mai nou, există Poza de la 4, un fel de joacă. Fotografiile îmi aparțin. Câte una în fiecare zi, la ora 4 după-amiază. 

Şi, pentru că cel mai bine este să las cuvintele „să vorbească” de la sine, iată de ce o consider pe Cristi o talentată:
Flautul, elefantul și limba de ceas

Bărbatul cu păr cărunt
se plimba pe lac ieri, în zori,
mângâind cu călcâiul oglinda cu nori.

Mângâind cu călcâiul oglinda cu nori,
prindea din când în când sirene de glezne
și le smulgea, cu buze mânjite de femei
perlele, de la gât.

Bărbatul cu păr cărunt
mergea pe apă, iar eu
mergeam pe ciment și ne miram
fiecare de minunea celuilalt.
El mi-a spus că mănâncă perle
eu i-am spus că mănânc struguri albi.
El mi-a spus că are trei inimi
care bat în trei feluri diferite,
ca o trompetă, un flaut și o trompă de elefant.
Eu i-am spus că doar una am
și  aia săracă în cuvinte-
bate doar într-un fel, ca o limbă de ceas.

El mi-a spus că s-a născut bătrân.
Eu i-am arătat inima mea,
singura mea inimă și i-am spus
că atâta doar e bătrân în mine.
Și i-am mai spus că,
arătându-i tâmpla, am un fel de mașină scrântită
care nu vrea și nu vrea
să se închine omului-timp.

Bărbatul cu păr cărunt mi-a făcut semn
cu una dintre mâinile lui cele șapte
spre cer, unde înotau balene de vată
Mi-a zis „Vezi!”
și am văzut pentru prima dată în viața mea.
Ca un orb smuls din întunericul lui sferic.
„Ascultă!”, mi-a zis
și am ascultat, pentru că înainte auzisem doar
sunetul Pământului foșnind în vidul Universului.
„Naște-te!”, a căzut glasul lui peste mine
ca un topor, secerând cordonul ombilical
care mă ținea legat uitarea ce ne naște pe toți.
Și m-am născut…
Și am văzut…
Și-am ascultat…
Și cresc.

Cam la aşa ceva să vă aşteptaţi citind blogul „Cronica lui Cristi”. Dacă a reuşit să vă trezească interesul, vă invit pe blogul ei să-i lăsaţi un gând, o critică, un sfat, o întrebare.