Categorii
Educaţie

Bunul cel mai de preţ al unei ţări

Acordaţi, vă rog, 7 minute din timpul vostru preţios prezentării de mai jos:

Băieţelul de mai sus se numeşte Richard Turere, are 13 ani şi este din Kenia. Credeţi că o să reuşească în viaţă? Credeţi că va ajuta în continuare comunitatea din care face parte? Eu sunt 100% sigur că DA!

Sistemul nostru educaţional vechi de sute de ani, nu încurajează astfel de copii. Modelul nostru educaţional vrea să scoată roboţi pe bandă rulantă care să se supună sistemul, să nu iasă în evidenţă, să fie toţi indoctrinaţi de mici, să nu gândească şi să accepte aşa cum sunt informaţiile transmise prin profesori.

Toată lumea încearcă să schimbe acest sistem şi, de ani buni, tot timpul se găseşte cineva să vină cu o idee nouă, de cele mai multe ori, foarte proastă. În esenţă însă, rămâne acelaşi brontozaur greu de urnit, care îşi aşteaptă sfârşitul. Fel de fel de oameni cu idei pestriţe îşi fac veacul prin sistemul nostru de învăţământ … şi din când în când reuşesc să mai arunce o bombă (de genul camerelor de supraveghere, bacului diferenţiat, clasa 0 etc.)

Metodele de predare şi curricula sunt vechi de sute de ani iar copii sunt pregătiţi să supravieţuiască în evul mediu, nu în secolul vitezei şi al tehnologiei. Plutarch spunea „Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins”. În momentul de faţă, şcoala încearcă să umple vasul cu cisterna şi nimic mai mult.

Eu am vrut să mă fac profesor. Am absolvit facultatea pentru a putea preda, însă abia prin ultimul an am descoperit că nu voi profesa în veci. Niciodată nu am crezut că a fi profesor înseamnă a fi pur şi simplu un robot. Asta este curricula, acestea sunt excerciţiile, acesta este graficul de pregătire, acestea sunt metodele de pregătire, acestea sunt baremele de corectare şi apreciere. Tu nu trebuie decât să faci ce este stabilit deja de minister. Sarcina noastră este să pregătim copii pentru viitor … şi s-ar putea ca noi adulţii să nu de dăm seama cum arată acest viitor.

Cu speranţa că poate într-o zi chiar îmi va fi de folos diploma aruncată acum într-un dosar prăfuit, mi-ar plăcea să fac parte dintr-un sistem de învăţământ care să aibă măcar câteva dintre aceste caracteristici:

Şcoala să nu mai omoare creativitatea. Copii să fie încurajaţi să creeze, nu să memoreze mecanic. Adevarata educatie ar trebui să dea posibilitatea copiilor să se exprime, să experimenteze, să descopere, să li se ofere oportunităţi. Capacitatea de a creea este cel mai motivant lucru pentru micuţi. Să fie apreciaţi pentru ceea ce au creeat este cea mai mare recompensă pentru ei. Nota 10 pusă pe o compunere făcută de mama sau luată de pe internet nu înseamnă că avem un copil bun la şcoală …

Notele ar trebui să fie date tot de elevi. O groază de experimente au dovedit faptul că aceştia sunt mai exigenţi şi mai corecţi decât profesorii. Ştiu că poate vi se pare o utopie, însă punerea notelor este o metodă activă de învăţare foarte rar folosită de dascăli. Această metodă a fost folosită o dată la unul dintre examenele de la facultate. Greşeala profesorului a fost că fiecare a corectat lucrarea colegului de bancă … şi l-am amenţat că-l aştept la ieşirea din clasă dacă nu-mi dă notă de trecere 🙂 . Dacă s-ar fi făcut anonimă corectarea lucrărilor … cred că ar fi ieşit perfect.

Copiii învaţă cel mai bine în grupuri. Aceştia adoră competiţiile şi lucrurile practice. O curriculă cu mult mai mult accent pe proiectele de grup ar aduce mult mai multe beneficii. Capacitatea de a confrunta problemele şi de a dezvolta soluţii la aceste probleme se dezvoltă mult mai repede într-un grup. Pasiunea, perseverenţa şi abilitatea de a face faţă ambiguităţii ar trebui încurajate mult mai mult.

Limita dintre şcoală şi viaţa ar trebui sa fie cât mai difuză. Copiii să vadă schimbarea, să fie parte a schimbării şi să li se încredinţeze puterea de a schimba. De cele mai multe ori copiii pot veni cu idei deosebit de simple pentru probleme care ne macină existenţa de mult timp. Copiilor le place să cerceteze. Ei nu au limitările pe care le avem noi adulţii. Ei nu sunt mulţumiţi cu ideile preconcepute. Ei vor să li se demonstreze că aşa este. Copiilor le trebuie stârnită curiozitatea, imaginaţia şi priceperea în rezolvarea problemelor. Vi se pare că acest lucru se întâmplă în sistemul educaţional actual? Cum putem fi imuni la atâta pasiune, energie şi entuziasm?

Personalizarea procesului de învăţare. Probabil una ditre cele mai complicate probleme. Foarte mulţi elevi sclipitori sunt traşi în jos de cei mai puţin dotaţi. Foarte mulţi elevi care înţeleg mai greu sunt lăsaţi cu lacune mari de învăţare, clasa trecând mai departe, fie că un elev a luat 4-5 sau 10. Cine reuşeşte să ţină pasul, merge mai departe. În schimb, unii pierd trenul … şi cu fiecare lecţie neînţeleasă, prăpastia se adânceşte. Fiecare ar trebui să înveţe în ritmul său, având însă termene comune pentru verificări şi examene. Cine e rapid la minte şi parcurge temele mai repede, să aibă câteva lecţii suplimentare care să-l ajute şi mai mult în înţelegerea materiei … cine e mai lent, să parcurgă lecţiilor obligatorii doar. Îmi aduc aminte în clasa a VII-a, eram praf la chimie. Nu înţelegeam o boabă. Începusem să chiulesc, doar ca să nu mai primesc încă un 4, însă a fost în zadar. Într-a V-a şi am VI-a luasem premiul III pe clasă … şi acum rămâneam corigent pe vară la chimie. Nu înţelegeam şi pace. Poate mi-ar fi trebuit doar un pic de atenţie în plus la această materie.

Mi-ar plăcea ca educaţia în şcoli să fie mult mai variată. Să existe mult mai multe lecţii practice în care elevii să înţeleagă de ce naiba trebuie să înveţe toate „prostiile” din curicculă. Să li se demonstreze că prin înţelegerea şi folosirea statisticii şi probabilisticii vor avea numai de învăţat, că botanica nu înseamnă doar să priveşti plantele … ci şi cum să plantezi o floare sau un pom. Oare orele de sexologie sau de etică vor ieşi vreodată din lista cu materii SF?

Mi-ar plăcea ca învăţământul să fie gratuit şi obligatoriu pentru toată lumea nu numai pe hârtie. Să fie distribuite manuale, rechizite şi tot ce are nevoie un elev la absolut toată lumea. Nu are importanţă dacă sunt manuale clasice sau digitale. Atâta timp cât îşi ating scopul, acela de a-l ajuta pe elev să înveţe mai bine, sunt binevenite. Condiţia este ca absolut toţi elevii să le aibă, indiferent în ce format.

Oare orele de protecţia mediului nu par aberaţii atunci când se desfăşoară în clase? Protecţia mediului trebuie aplicată, nu predată. Astăzi, 5 iunie, este Ziua Mondială a Mediului. Oare câte şcoli au organizat activităţi pentru promovarea şi conştientizarea problemelor legate de mediu? Oare manualul digital “Lecția Verde – Creează-ți mediul” inițiat de Holcim România n-ar avea un succes mai mare dacă ar îndemna la acţiune din partea micuţilor? La ce m-am gândit eu. Pe lângă informaţiile şi desenele frumoase prin care sunt prezentate informaţiile privind mediul înconjurător, să existe şi o parte care să îndemne micuţii la realizarea unor activităţi practice de protejare a mediului. Exemple concrete:

  • Să participe la acţiuni de voluntariat şi să susţină organizaţiile de protecţia mediului. După realizarea acţiunii, organizaţia de voluntariat să le ofere un cod QR prin care copiilor să li se ofere noi joculeţe, noi activităţi care să poată fi efectuate, poate chiar şi puncte într-un fel de clasament al micilor ecologişti.
  • Să meargă pe jos, cu bicicleta, cu rolele sau mijloacele de transport în comun, realizarea activităţii confirmându-se tot prin coduri QR puse în mijloacele de transport sau în locaţii unde se poate ajunge doar pe jos sau cu bicicleta. Recompensele să fie aceleaşi ca mai sus.
  • Să aducă la un punct de reciclare hârtia, metalul, plasticul, sticla sau bateriile
  • Să planteze un copac în natură sau să întreţină spaţiile verzi comune sau individuale

Şi multe alte activităţi care pot fi realizare de micuţi, cu sau fără ajutorul unor organizaţii, prin care să fie îndemnaţi la protejarea mediului. Pentru ei, competiţia este foarte importantă şi dintr-o joacă, învaţă să fie responsabili faţă de mediu, fără a considera acest lucru o „muncă”. Fie că este un manual digital, fie că este un alt soft educaţional destinat telefoanelor mobile sau tabletelor, acesta ar trebui să fie scopul lor,  „punerea în acţiune” a micuţilor.

Haideţi să folosim tehnologia pentru a creea un viitor mai bun pentru noi şi copiii noştri. Haideţi să nu ne mai batem joc de cel mai de preţ bun al ţării. Haideţi să încercăm să le oferim tot ce avem astăzi mai bun, să le oferim viitorul educaţiei astăzi! Nu mâine, nu săptămâna viitoare, nu la anu’!

La final am să vă mai las să vă delectaţi cu încă două prezentări TED ale unor copii minunaţi:

Nu credeţi că această abordare a programării ar face orele de informatică mult mai interesante? Ce copil vrea să înveţe programare ca să facă nu ştiu ce calcule de matrici şi vectori. Nu mai bine învaţă să facă un joc? (de fapt tot de calculele acelea va avea nevoie … dar măcar înţelege DE CE trebuie să le înveţe!)

Aşa sunt adulţii, nu iau în considerare părerea micuţilor. Mie însă mi-ar plăcea să primesc puţin feedback de la câţiva elevi. Sunt de bun simţ ideile mele faţă de viitorul învăţământului? Am uitat ceva? Ce altceva v-ar mai plăcea să învăţaţi la şcoală?

29 de răspunsuri la “Bunul cel mai de preţ al unei ţări”

Ceea ce spui tu Bogdan, sunt lucruri de bun simt, insa toate sistemele educationale au fost create cu scopul de a tine oamenii la un nivel mediu astfel incat sa nu-si doreasca prea mult in viata ci doar sa indeplineasca sarcini mecanice. Orice copil cu varsta de pana la 3 ani este un geniu, doar ca „inregimentarea” in linii de productie cognitiva(gradinita,scoala,liceu,facultate) ii distruge potentialul.
Singurul aport poate fi adus exclusiv de societatea civila prin proiecte care sa dezvolte omul din om. Cred ca locul ideal unde poti reforma sistemul educational este intr-o zona rurala unde nu ai materiale didactice sa desfasori un plan de lectie insipid si criminal de plictisitor si esti nevoit sa apelezi…chiar la creativitate.

De astfel de oameni ar avea nevoie tara asta. Oameni care sa aiba curaj la 11 ani sa iasa in fata unor sali si sa vorbeasca. Sa fie incurajati sa aiba idei.

Si eu cred ca orele de informatica ar trebui sa aiba o alta abordare. Am facut 4 ani in liceu si nu am inteles mai nimic. Abia acum cand am nevoie sa programez cate ceva la serviciu mi-e mult mai usor pentru ca inteleg de ce am nevoie de vectori si matrici si nu mi se mai pare asa greu.

La orele de informatica ma jucam Solitare. In 4 ani de zile nu am invatat nimic in plus de ceea ce stiam din clasa VII-a

De ce nu mă miră acest lucru … Şi profesorul/profesoara ce făcea?

Ignora fiindca stiam deja lucrurile acelea. Sa le mai scriu inca odata pe caiet? De ce?

Nici nu mă gândeam să faci aşa ceva. Mă gândeam că poate ar fi fost bine să o trageţi de mânecă pe profesoară să vă arate altceva, care nu era în programă. Problema este că nimănui nu-i păsa. Voi vă bucuraţi de relaxare, profesoara se bucura de relaxare şi toată lumea abia aştepta să se termine ora. Eu asta încerc să scot în evidenţă. Elevii trebuie să abia aştepte să ajungă la şcoală să înveţe lucruri noi, nu să înjure că iar s-au sculat de dimineaţă. Când se vor aplica la şcoală măcar o parte din principiile enumerate de mine mai sus, sunt sigur că şi interesul elevilor va creşte.

Şi ca o mică adăugare la articol, locurile de muncă pentru lucrători şi muncitori necalificaţi, persoane doar cu liceul sau cu şi mai puţină educaţie se vor reduce drastic în următoarii ani. Tehnlologizarea masivă a liniilor de producţie vor „scoate din uz” oamenii fără carte. Oamenii vor fi angajaţi din ce în ce mai mult doar pentru activităţi intelectuale … nu pentru forţă brută, mecanică. Asta trebuie să înţeleagă elevii!

Exact asta încercam și eu să spun Ovidiu. Hai să ne punem puțin capul la contribuție și să încercăm împreună să schimbăm ceva în bine. Poate reușim pe plan local un mic demo. Vorbim zilele acestea.

Să aibă curajul … cred că se mai găsesc … sunt mulți înconștienți teribiliști 🙂 Să găsești copii care să țină cu sufletul la gură o sală întreagă de adulți, să aibă un discurs cap-coadă aproape perfect, să aibă idei și o viziune … asta e mai greu. Dar cum a spus și Ovidiu … de ce ar avea nevoie țara de oameni care să pună la îndoială „status quo”-ul

Oare cât de greu ar fi fost ca într-o oră de informatică profesorul să vă ducă la o firmă de software și să vă lase să vorbiți cu programatorii? Sper să reușești să-ți găsești un job fantastic acolo în Danemarca. Sistemul lor educațional este deosebit.

🙂 Mă bucur că mai sunt oameni cu capul pe umeri în ţara asta. Excelent articol – mon cher, ai pus într-adevăr „punctul pe i”.

Personalizarea procesului de învăţare. Hmm. O chestiune atat de simplu de scris, dar parca la ani lumina distanta de noi, de romani.
Da, asta este marele secret al succesului. Care a fost aplicat in toate tarile acum dezvoltate, dar care la noi inca nu se lipeste.
Se incearca implementarea lui in scolile private, functioneaza, dar costa.

Eu sper că mai sunt mulţi oameni cu capul pe umeri în ţara asta şi vor încerca reuşi să aducă o schimbare

Toată lumea vede problemele … nimeni nu face nimic să le repare!

Costă, dar beneficiile sunt infinit mai mari!

Ma bucur ca mi-ai scris si mergand pe fir ti-am descoperit articolul si pe tine odata cu el. Pe langa lucrurile foarte adevarate si bine surprinse (programa scoala, robotizarea, sistemul de notare) m-a surpins placut modul tau de a scrie. Expresii foarte bine alese ( copii sunt pregătiţi să supravieţuiască în evul mediu), comparatiile inspirate, adaugarea experientei personale. Aproape genial. De aceea nu ai stat in invatamant. Pentru ca da, acolo trebuie sa fii robot, sa canti cum iti spun altii, mereu si mereu, sa urmezi reguli scrise…pentru cine?
Excelenta scriitura. Eu te-as alege castigator fara sa clipesc.
Ai castigat un cititor si astia de genul nostru sunt fideli, daca gasesc ceva ce le place. 🙂

[…] Bogdan Cojocaru […]

Mulțumesc pentru aprecieri. Eu am citit toate articolele din campanie și te asigur că mai sunt articole foarte bune.
Momentan o să-ți fie cam greu să găsești articolele la fel de interesante, sunt amestecate cu altele persoanele, dar cum îmi fac puțin timp le pun într-o categorie aparte ușor de găsit.

cum metodele de invatare se schimba din 4 in 4 ani..si se mai schimba si prost..ce sa mai cerem de la bietii copii

Nu stiu unde o sa ajunga invatamantul in Romania, cert este ca a decazut. chiar daca ne mai surprind cativa elevi care se mai intorc cu medalii de la olimpiade, acestia v-or pleca din tara si in invatamant or sa predea doar cei care au bani sa plateasca sa intre in sistem.

Si eu am facut 4 ani de informatica din care am ramas cu amintirea ca jumatate de clasa era corigenta la „bazele informaticii” si cealalta jumatate la „tehnici de calcul” cele 2 obiecte pe care le faceam . Asta ca sa ni fie cu suparare, ca de stiut nu stia nimeni nimik si am fi ramas cu totii pe vara la 2 obiecte.

Chiar mi-a placut articolul, am folosit si eu primele doua discursuri intr-un articol. Sper sa nu te deranjeze. Inca o data felicitari, meriti sa castigi.

[…] Cojocaru 20 puncte ( 10+10), care a participat cu această […]

Felicitari, Bogdan, pentru articol, pentru promovare si pentru premiu!

Sistemul de invatamant al unui copil nu se rezuma doar la scoala. El contine in egala masura familia si comunitatea. Singurii vinovati pentru situatia actuala de la bac (vezi spaga si mascatii din acest an) suntem noi, parintii. Noi am acceptat tacit toate experimentele lor. O comunitate civilizata impune scolii un anumit prag minim din respect pentru proprii copii.

Putem invata atat de multe de la copii, nu pot decat sa-i felicit

Dă-i un răspuns lui bogdanAnulează răspunsul