Arhive categorie: Ploieşti

Iar la cumpărături

Am fost la cumpărături pe la OBI, Praktiker, Bricostore etc. Căutam lopeți de zăpadă. Mai multe bucăți.

La unul dintre magazine (cred că știți și care) e tot timpul un tip cu ceva handicap locomotor care stă la intrare și ajută clienții să care obiectele mai voluminoase și cărucioarele pline ochi. Fie că vrei, fie că nu vrei, fără niciun preaviz, pune mâna pe ele și până nu te vede cu ele urcate în mașină nu se lasă. E acolo de ani buni și se plimbă prin magazin de parcă e angajat acolo. Încearcă și el să câștige un ban cinstit. Nimic de zis.

Când am ajuns eu la intrare în magazin, îl văd cum ajuta pe cineva să care un coș plin de lopeți de zăpadă și-l întreb dacă le-a luat pe toate sau mai găsesc în magazin. El: „Daaaa, mai sunt o groază!” . Când ajung acolo, mai era una singură. Merg la departamentul Grădină și întreb pe tanti dacă poate verifica stocul după codul de bare. Îmi zice rapid că e ultima. Puțin bulversat de răspunsul prea rapid, dau să ies din magazin, când văd că la intrare, biroul de informații e liber. Zic să mai fac o încercare și o rog pe tanti de acolo să verifice stocul. Butonează rapid codul și-mi zice: „Mai avem 38 de bucăți! Stați că sun acum la dep. Grădină să le pregătească pentru dvs.”

Tipul de care v-am vorbit mai devreme, atât a așteptat. M-a văzut că intrasem fără coș și deja era cu coșul pregătit și până să-mi dau eu seama, deja era în drum spre dep. Grădină. Până am ajuns eu, deja erau încărcate lopețile în căruțul lui. Mă așteptam ca tanti care mi-a zis că nu le mai are pe stoc, să nici nu dea ochii cu mine. Când colo, ea mă aștepta mândră lângă cărucior, să-mi înmâneze un bilețel din acela pe care scrie că m-a consiliat și ea a făcut vânzarea, pentru a-l da la casă. Cum să ai atâta tupeu? Cum? Am luat bilețelul și l-am aruncat în primul coș pe care l-am găsit.

Tipul deja se pregătea să împingă căruciorul spre casele de marcat, când mi-am adus aminte că am plecat fără portofel și am doar cardul de firmă. I-am zis că-i mulțumesc pentru că vrea să mă ajute, dar n-am nici măcar 1 leu să-i dau. Cu o rapiditate față de care viteza luminii ți s-a fi părut un tren Regio, tipul a făcut stânga împrejur și a dispărut prin magazin. Bine că mi-am dat seama la timp. Cred că-mi dădea și cu o lopată în cap dacă mă ajuta până la mașină și nu aveam ce să-i dau.

Transport public gratuit în Ploiești

Invitat în emisiunea „A IV-a putere”, moderată de Marius Visarion, primarul nostru a simțit că se apropie campania electorală și a aruncat în aer spiritele: vrea transport public gratuit în Ploiești!

Nu știu dacă își dă seama, însă tocmai și-a pus în cap toată lumea care plătea abonamente și mergea civilizat cu mijloacele de transport în comun din Ploiești. În schimb, toți boschetarii și nesimțiții care mergeau fără bilet îl vor idolatriza. Mă bucur că și-a dat seama care este electoratul important.

Astfel, după Lugoj, un municipiu cu doar 40,000 de persoane care a fost primul oraș din Romania care acorda gratuitate totala celor care merg cu mijloacele de transport în comun, Ploieștiul ar trebui să fie al doilea mare oraș din lume ca populație (aproximativ 200,000 de locuitori) care oferă acest beneficiu. Pe primul loc fiind Tallinn din Estonia, cu aproape 420,000 de locuitori, 64 de linii de autobuz, 4 linii de tramvai și 7 linii de troleibuz însumând 744 de km și un parc de 436 de autovehicule pentru un oraș de 159.2 km2. Trebuie menționat că doar rezidenții orașului au transport gratuit, însă și aceștia trebuie să aibă asupra lor un card electronic personalizat pe care-l validează când folosesc mijlocul de transport în comun.

În comparație, Ploieștiul are aprox 60 km, 38 linii de autobuz, 2 linii de tramvai și 2 linii de troleibuz și mulți km de drumuri proaste și înguste. Pe lângă acestea, educația și bunul simț al multora lasă de dorit astfel încât o călătorie cu RATP-ul este o adevărată „plăcere”.

Eu sper ca primarul să se mai gândească odată la așa ceva. Nici ei (autoritățile și RATP-ul) și nici populație nu este pregătită transport public gratuit în Ploiești. Eu cred totuși că a fost doar o manevră de imagine. Sunt sigur că toți benzinarii (Petrom, Lukoil, Agip etc.) sunt deja în biroul primarului certându-l de zor. Cum ar fi ca populația Ploieștiului să nu mai cumpere atâta combustibil și toată lumea să meargă gratis cu transportul în comun?