Arhive categorie: Educaţie

Bunul cel mai de preţ al unei ţări

Acordaţi, vă rog, 7 minute din timpul vostru preţios prezentării de mai jos:

Băieţelul de mai sus se numeşte Richard Turere, are 13 ani şi este din Kenia. Credeţi că o să reuşească în viaţă? Credeţi că va ajuta în continuare comunitatea din care face parte? Eu sunt 100% sigur că DA!

Sistemul nostru educaţional vechi de sute de ani, nu încurajează astfel de copii. Modelul nostru educaţional vrea să scoată roboţi pe bandă rulantă care să se supună sistemul, să nu iasă în evidenţă, să fie toţi indoctrinaţi de mici, să nu gândească şi să accepte aşa cum sunt informaţiile transmise prin profesori.

Toată lumea încearcă să schimbe acest sistem şi, de ani buni, tot timpul se găseşte cineva să vină cu o idee nouă, de cele mai multe ori, foarte proastă. În esenţă însă, rămâne acelaşi brontozaur greu de urnit, care îşi aşteaptă sfârşitul. Fel de fel de oameni cu idei pestriţe îşi fac veacul prin sistemul nostru de învăţământ … şi din când în când reuşesc să mai arunce o bombă (de genul camerelor de supraveghere, bacului diferenţiat, clasa 0 etc.)

Metodele de predare şi curricula sunt vechi de sute de ani iar copii sunt pregătiţi să supravieţuiască în evul mediu, nu în secolul vitezei şi al tehnologiei. Plutarch spunea „Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins”. În momentul de faţă, şcoala încearcă să umple vasul cu cisterna şi nimic mai mult.

Eu am vrut să mă fac profesor. Am absolvit facultatea pentru a putea preda, însă abia prin ultimul an am descoperit că nu voi profesa în veci. Niciodată nu am crezut că a fi profesor înseamnă a fi pur şi simplu un robot. Asta este curricula, acestea sunt excerciţiile, acesta este graficul de pregătire, acestea sunt metodele de pregătire, acestea sunt baremele de corectare şi apreciere. Tu nu trebuie decât să faci ce este stabilit deja de minister. Sarcina noastră este să pregătim copii pentru viitor … şi s-ar putea ca noi adulţii să nu de dăm seama cum arată acest viitor.

Cu speranţa că poate într-o zi chiar îmi va fi de folos diploma aruncată acum într-un dosar prăfuit, mi-ar plăcea să fac parte dintr-un sistem de învăţământ care să aibă măcar câteva dintre aceste caracteristici:

Şcoala să nu mai omoare creativitatea. Copii să fie încurajaţi să creeze, nu să memoreze mecanic. Adevarata educatie ar trebui să dea posibilitatea copiilor să se exprime, să experimenteze, să descopere, să li se ofere oportunităţi. Capacitatea de a creea este cel mai motivant lucru pentru micuţi. Să fie apreciaţi pentru ceea ce au creeat este cea mai mare recompensă pentru ei. Nota 10 pusă pe o compunere făcută de mama sau luată de pe internet nu înseamnă că avem un copil bun la şcoală …

Notele ar trebui să fie date tot de elevi. O groază de experimente au dovedit faptul că aceştia sunt mai exigenţi şi mai corecţi decât profesorii. Ştiu că poate vi se pare o utopie, însă punerea notelor este o metodă activă de învăţare foarte rar folosită de dascăli. Această metodă a fost folosită o dată la unul dintre examenele de la facultate. Greşeala profesorului a fost că fiecare a corectat lucrarea colegului de bancă … şi l-am amenţat că-l aştept la ieşirea din clasă dacă nu-mi dă notă de trecere 🙂 . Dacă s-ar fi făcut anonimă corectarea lucrărilor … cred că ar fi ieşit perfect.

Copiii învaţă cel mai bine în grupuri. Aceştia adoră competiţiile şi lucrurile practice. O curriculă cu mult mai mult accent pe proiectele de grup ar aduce mult mai multe beneficii. Capacitatea de a confrunta problemele şi de a dezvolta soluţii la aceste probleme se dezvoltă mult mai repede într-un grup. Pasiunea, perseverenţa şi abilitatea de a face faţă ambiguităţii ar trebui încurajate mult mai mult.

Limita dintre şcoală şi viaţa ar trebui sa fie cât mai difuză. Copiii să vadă schimbarea, să fie parte a schimbării şi să li se încredinţeze puterea de a schimba. De cele mai multe ori copiii pot veni cu idei deosebit de simple pentru probleme care ne macină existenţa de mult timp. Copiilor le place să cerceteze. Ei nu au limitările pe care le avem noi adulţii. Ei nu sunt mulţumiţi cu ideile preconcepute. Ei vor să li se demonstreze că aşa este. Copiilor le trebuie stârnită curiozitatea, imaginaţia şi priceperea în rezolvarea problemelor. Vi se pare că acest lucru se întâmplă în sistemul educaţional actual? Cum putem fi imuni la atâta pasiune, energie şi entuziasm?

Personalizarea procesului de învăţare. Probabil una ditre cele mai complicate probleme. Foarte mulţi elevi sclipitori sunt traşi în jos de cei mai puţin dotaţi. Foarte mulţi elevi care înţeleg mai greu sunt lăsaţi cu lacune mari de învăţare, clasa trecând mai departe, fie că un elev a luat 4-5 sau 10. Cine reuşeşte să ţină pasul, merge mai departe. În schimb, unii pierd trenul … şi cu fiecare lecţie neînţeleasă, prăpastia se adânceşte. Fiecare ar trebui să înveţe în ritmul său, având însă termene comune pentru verificări şi examene. Cine e rapid la minte şi parcurge temele mai repede, să aibă câteva lecţii suplimentare care să-l ajute şi mai mult în înţelegerea materiei … cine e mai lent, să parcurgă lecţiilor obligatorii doar. Îmi aduc aminte în clasa a VII-a, eram praf la chimie. Nu înţelegeam o boabă. Începusem să chiulesc, doar ca să nu mai primesc încă un 4, însă a fost în zadar. Într-a V-a şi am VI-a luasem premiul III pe clasă … şi acum rămâneam corigent pe vară la chimie. Nu înţelegeam şi pace. Poate mi-ar fi trebuit doar un pic de atenţie în plus la această materie.

Mi-ar plăcea ca educaţia în şcoli să fie mult mai variată. Să existe mult mai multe lecţii practice în care elevii să înţeleagă de ce naiba trebuie să înveţe toate „prostiile” din curicculă. Să li se demonstreze că prin înţelegerea şi folosirea statisticii şi probabilisticii vor avea numai de învăţat, că botanica nu înseamnă doar să priveşti plantele … ci şi cum să plantezi o floare sau un pom. Oare orele de sexologie sau de etică vor ieşi vreodată din lista cu materii SF?

Mi-ar plăcea ca învăţământul să fie gratuit şi obligatoriu pentru toată lumea nu numai pe hârtie. Să fie distribuite manuale, rechizite şi tot ce are nevoie un elev la absolut toată lumea. Nu are importanţă dacă sunt manuale clasice sau digitale. Atâta timp cât îşi ating scopul, acela de a-l ajuta pe elev să înveţe mai bine, sunt binevenite. Condiţia este ca absolut toţi elevii să le aibă, indiferent în ce format.

Oare orele de protecţia mediului nu par aberaţii atunci când se desfăşoară în clase? Protecţia mediului trebuie aplicată, nu predată. Astăzi, 5 iunie, este Ziua Mondială a Mediului. Oare câte şcoli au organizat activităţi pentru promovarea şi conştientizarea problemelor legate de mediu? Oare manualul digital “Lecția Verde – Creează-ți mediul” inițiat de Holcim România n-ar avea un succes mai mare dacă ar îndemna la acţiune din partea micuţilor? La ce m-am gândit eu. Pe lângă informaţiile şi desenele frumoase prin care sunt prezentate informaţiile privind mediul înconjurător, să existe şi o parte care să îndemne micuţii la realizarea unor activităţi practice de protejare a mediului. Exemple concrete:

  • Să participe la acţiuni de voluntariat şi să susţină organizaţiile de protecţia mediului. După realizarea acţiunii, organizaţia de voluntariat să le ofere un cod QR prin care copiilor să li se ofere noi joculeţe, noi activităţi care să poată fi efectuate, poate chiar şi puncte într-un fel de clasament al micilor ecologişti.
  • Să meargă pe jos, cu bicicleta, cu rolele sau mijloacele de transport în comun, realizarea activităţii confirmându-se tot prin coduri QR puse în mijloacele de transport sau în locaţii unde se poate ajunge doar pe jos sau cu bicicleta. Recompensele să fie aceleaşi ca mai sus.
  • Să aducă la un punct de reciclare hârtia, metalul, plasticul, sticla sau bateriile
  • Să planteze un copac în natură sau să întreţină spaţiile verzi comune sau individuale

Şi multe alte activităţi care pot fi realizare de micuţi, cu sau fără ajutorul unor organizaţii, prin care să fie îndemnaţi la protejarea mediului. Pentru ei, competiţia este foarte importantă şi dintr-o joacă, învaţă să fie responsabili faţă de mediu, fără a considera acest lucru o „muncă”. Fie că este un manual digital, fie că este un alt soft educaţional destinat telefoanelor mobile sau tabletelor, acesta ar trebui să fie scopul lor,  „punerea în acţiune” a micuţilor.

Haideţi să folosim tehnologia pentru a creea un viitor mai bun pentru noi şi copiii noştri. Haideţi să nu ne mai batem joc de cel mai de preţ bun al ţării. Haideţi să încercăm să le oferim tot ce avem astăzi mai bun, să le oferim viitorul educaţiei astăzi! Nu mâine, nu săptămâna viitoare, nu la anu’!

La final am să vă mai las să vă delectaţi cu încă două prezentări TED ale unor copii minunaţi:

Nu credeţi că această abordare a programării ar face orele de informatică mult mai interesante? Ce copil vrea să înveţe programare ca să facă nu ştiu ce calcule de matrici şi vectori. Nu mai bine învaţă să facă un joc? (de fapt tot de calculele acelea va avea nevoie … dar măcar înţelege DE CE trebuie să le înveţe!)

Aşa sunt adulţii, nu iau în considerare părerea micuţilor. Mie însă mi-ar plăcea să primesc puţin feedback de la câţiva elevi. Sunt de bun simţ ideile mele faţă de viitorul învăţământului? Am uitat ceva? Ce altceva v-ar mai plăcea să învăţaţi la şcoală?