Categorii
Asesoft

Asesoft – Calificata în Top 32 EuroCup

Ca mulți alți pasionați de baschet, lipsa unor titluri imense în presa scrisă și TV legate de victoria în extremis  (după 2 reprize de prelungiri) a Asesoftului, 112 – 110 cu Hapoel Ierusalim, este extrem de dezolantă. Această victorie, a adus calificarea matematică în TOP 32 EuroCup.

Și după ce am stat puțin să mă gândesc, mi-am dat seama că, pe lângă dezinteresul total al românilor pentru orice sport care nu aduce scandaluri și pițipoance peste tot prin presă, e puțin și vina FIBA pentru această înțelegere precară a regulilor și competițiilor europene de baschet.

Există atâtea denumiri, ligi, cupe, campioante că un om mai puțin pasionat de acest sport, n-ar înțelege foarte ușor cam la ce nivel de joc să se aștepte de la un meci. Ce e mai interesant, un meci din euroligă (denumită datorită sponsorului principal Turkish Airlines Euroleague) sau la un meci în EuroCup. Poate un meci din FIBA EuroChallenge (care a mai fost denumita si Europe League sau EuroCup acum cațiva ani buni) e mai spectaculos? Nu-i așa că v-am pierdut? Haideți să vă lămuresc măcar puțin ce înseamnă aceste denumiri:

Nivel Euroleague Basketball
1 Nivel Euroleague (Turkish Airlines Euroleague) Din 2000–2001 până în prezent
Al 2-lea nivel Eurocup – Din 2002–2003 până în prezent
Al 3-lea nivel FIBA EuroChallenge – Din 2003–2004 până în prezent

 

Euroliga (Turkish Airlines Euroleague), este cea mai tare competiție de baschet destinată cluburilor. În faza preliminară are 31 de echipe, urmând să rămână doar 24 de echipe împărțite în 4 grupe. Aici se găsesc echipe precum FC Barcelona, Spain Real Madrid, Greece Olympiacos, Greece Panathinaikos, Israel Maccabi Tel Aviv, Russia CSKA Moscow sau Turkey Fenerbahçe Ülke. Cu bugete uriașe, cu jucători de milioane de euro, cu arene imense și milioane de fani.

EuroCUP este competiția dedicată echipelor din eșalonul secund din Europa. Are în faza preliminară 44 de echipe, din care 36 de echipe împărțite în 6 grupe se bat pentru ajungerea în top 32. După prima rundă, primele 4 echipe din fiecare grupă merg mai departe, acompaniate de cele 8 echipe din Euroligă care nu s-au calificat în top 16. Din nou, se fac grupe și primele 2 echipe din fiecare grupă merg mai departe în optimi. Câștigătoarele vor juca apoi meciuri acasă/deplasare până se va ajunge în finală. Asesoft tocmai a făcut istorie, fiind prima echipa din România care a ajuns atât de departe în această competiție. Înainte de ultimul meci, se găsește pe locul 4 și este de neajuns de echipa de pe locul 5. Printr-o extraordinară înșiruire de evenimente, se poate chiar califica de pe locul 2, dacă învinge în ultimul meci, iar unele echipe pierd la o diferență mare de scor. Câștigătoarea de anul trecut este Valencia, cu un buget de aproximativ 10 milioane de euro.

EuroChallenge este a competiția de nivel 3 dedicată echipelor de baschet masculin din Europa. Are un format cu 32 de echipe. Cele două finaliste ale acestei competiții sunt promovate în sezonul următor în EuroCup.

EuroBasket ( European Basketball Championship ) este principală competiție europeană dedicată echipelor naționale de baschet masculin. Această competiție se va desfășura între 5 și 20 September 2015, în Franța (Montpelier), Croația (Zagreb), Germania (Berlin) și Letonia (Riga). Din păcate, România nu s-a calificat în top 24 echipe europene.

Acum sper că v-am lămurit nițel cum stă treaba cu comtetițiile de baschet europene. Era mai simplu dacă erau denumite: Euro 1, Euro 2, Euro 3 etc. sau Euro A, Euro B, Euro C … Nu-mi dau seama de ce nu sunt denumite așa, dar am o bănuială că are o mare legătură cu marketing-ul și sponsorizările.

Încă odată, felicitări Asesoft pentru reușită și sper să văd un parcurs onorabil și în Top 32 EuroCup. Sper să văd meciurile la televizor, nu să fie întrerupte la pauză de meciuri de fotbal și să trebuiască să caut stream-uri live prin alte părți. Sper să văd lume, prin Ploiești măcar, să urle și să țipe de bucurie la meciurile echipei. Să văd copii visând să ajungă jucători profesioniști de baschet. Sper să văd cum AsesoftJunior crește un jucător de talie internațională. Sper să văd cum baschetul va ajunge un sport cu adevărat respectat în România. Sper să fie bătaie pe bilete la meciuri și să le pară rău edililor că nu au făcut Sala Olimpia mai mare.

HAI ASESOFT!

Asesoft top32 EuroCup

Lasă un comentariu